Un paradox cotidian: credincioși, dar depresivi

2445

„Am obosit și nu mai văd, în general, nicio speranţă în lume". Are 26 de ani, este înconjurată de prieteni, locuiește într-o casă frumoasă cu o familie care o iubește și frecventează o biserică primitoare. Citește Biblia, lucrează la o instituţie caritabilă și, în plus, este și fiica arhiepiscopului de Canterbury. Este o excepţie, sau un caz de referinţă al unei societăţi tot mai depresive?

Katharine Welby, care lucrează pentru o organizaţie caritabilă creștină pentru persoanele cu dizabilităţi, nu a ezitat să vorbească public despre lupta ei cu depresia. Ea încearcă, astfel, să ajute la eliminarea stigmatului asociat acestei boli mentale. La doar 26 de ani, fiica arhiepiscopului de Canterbury a declarat că s-a gândit într-un mod „foarte logic” cu privire la sinucidere, planificând cu atenţie ceea ce ar putea să facă în momentele ei cele mai întunecate. „…Eu sunt nefericită în fiecare zi, în ciuda a ceea ce am in viaţa mea … e ridicol să fii deprimată în poziţia mea, dar eu sunt”, spunea tânăra într-un interviu pentru BBC.

Katharine a ascuns depresia de părinţii săi până anul trecut, când lucrurile s-au complicat și a spus că a ajuns la un punct în care „nu a mai putut suporta gândul de a trăi”. Depresia ei a început să se instaleze în anii liceului, așa că, ori de câte ori era posibil, încerca să „evadeze”: cumpăra patru sau cinci DVD-uri pe săptămână și își petrecea timpul privindu-le sau citind cărţi. „Viaţa era prea mult pentru mine. M-am închis la tot ceea ce se întâmpla în jurul meu”, mărturisea ea.

Despre tatăl ei, arhiepiscopul Justin Welby, Katharine spune că a fost mereu lângă ea atunci când a avut nevoie. Însă acest lucru nu a fost valabil și în dreptul altor creștini. Ba chiar unii „au insinuat – sau au afirmat direct – că nu am suficientă credinţă, sau că depresia nu este biblică, deoarece Duhul Sfânt ne dă bucurie, sau că nu am experimentat dragostea lui Dumnezeu”, povestea tânăra pentru Daily Mail.

Experienţa dizabilităţii psihice a ajutat-o pe Katharine să înţeleagă că depresia poate afecta pe oricine, indiferent de poziţia socială. Credinţa a ajutat-o să găsească speranţă, iar pe paginile Bibliei a găsit pacea sufletească, mărturisea ea, menţionând că a crezut întotdeauna că „Dumnezeu va sta cu mine la fiecare pas”.

Depresia, o „epidemie tăcută”

Până în 2030, unica, adevărata plagă socială la nivel mondial o va reprezenta depresia: o maladie deja mai răspândită decât cancerul sau SIDA, cu impact vizibil asupra capacităţii de lucru și pierderea dorinţei de a trăi, informează BBC. În opinia experţilor OMS, depresia este deja „o epidemie tăcută”, provocând in fiecare an circa 800.000 de sinucideri.

România se confruntă cu dificultăţi în plus, datorită percepţiilor eronate faţă de această dizabilitate psihică: „Deşi este frecvent întâlnită, lucru confirmat de studii epidemiologice desfăşurate în România, depresia este uneori dificil de recunoscut, diagnosticat şi tratat. Recunoaşterea şi tratarea depresiei sunt afectate de atitudinea negativă a publicului”, declară dr. Bogdana Tudorache, medic psihiatru la Spitalul Clinic „Alexandru Obregia” din Bucureşti, citată de descoperă.ro. Dacă se adaugă la aceasta și faptul că România se află printre statele lipsite de un plan strategic naţional de prevenire a depresiei, se conturează o perspectivă nu dintre cele mai optimiste.

Se impune cu necesitate înlăturarea stigmatului asociat bolilor mintale. Schimbarea percepţiei și conturarea unei atitudini pozitive faţă de cei care suferă din cauza acestei maladii ar crește gradul de compasiune și înţelegere. Felul în care ne raportăm la depresie rămâne o provocare și o invitaţie la reflecţie profundă nu doar pentru publicul larg, ci, în special, pentru bisericile creștine.

Foto: captură YouTube