Prea bătrân pentru a fi papă. Culisele unei demisii neașteptate

12

Papa Benedict al XVI-lea, într-un discurs rostit luni în faţa oficialilor catolici îşi anunţa demisia care va deveni efectivă începând cu 28 februarie. Înştiinţarea a fost catalogată de unul dintre oficialii Vaticanului (decanul cardinalilor, monseniorul Angelo Sodano) ca (un) „trăznet pe cerul senin". Cu toate acestea, posibilitatea renunţării la slujbă de către actualul papă nu a fost niciodată exclusă.

Ce este atât de şocant?

Demisia unui papă este un eveniment care nu se petrece adesea1, dar, până la urmă, rar nu înseamnă neapărat şi nefiresc.

Este adevărat că papa este ales în slujbă pe viaţă dar conform procedurilor catolice (Codul de Drept Canonic, art. 332) orice papă se poate retrage fără a fi necesară o aprobare prealabilă din partea unui anume for. După renunţarea la slujbă se procedează ca şi în situaţia decesului, urmându-se normele specifice în vederea numirii noului papă.

Motivul renunţării

Declaraţia demisiei, citită de papă, invocă în mod clar vârsta înaintată: „După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri, am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrin." De altfel, simţământul neputinţei a fost a fost dominanta pontificatului lui Benedict al XVI-lea.

„În lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de probleme de mare importanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, forţa corpului şi a spiritului sunt la fel de necesare."

Papa Benedict al XVI-lea

Avertizări repetate

De la începutul pontificatului, actualul papă în discursurile şi predicile pe care le-a ţinut, îşi recunoştea neputinţa şi nu excludea posibilitatea retragerii.

În 2009, în timpul unei vizite la mormântul papei Celestin din L'Aquila (Italia), Benedict al XVI-lea, într-un mod misterios şi-a lăsat pallium-ul lângă piatra funerară a predecesorului său. La vremea de atunci nimeni nu avea idee ce ar putea să însemne acest gest. Ca să înţelegi taina este necesară întoarcerea în timp, la sfârşitul secolului al XIII-lea, când un călugăr pusnic, numit Petru, a fost ales ca papa Celestin al V-lea, pentru a debloca un Conclav care a durat aproape trei ani. El a fost ales datorită evlaviei sale. Odată ajuns papă, călugărul neobişnuit cu viaţa Curiei Romane a realizat că nu este potrivit pentru această sarcină, aşa că i-a adunat pe Cardinali într-un Consistoriu şi i-a anunţat de intenţia sa de a demisiona. Deoarece Papa este autoritatea supremă în Biserică, Celestin a declarat că Papa poate demisiona în mod liber, că este permis aşa ceva, şi, fiind autoritatea supremă, demisia sa nu trebuie să fie acceptată de vreun for anume.

O trimitre mai directă la posibilitatea demisiei sale a făcut-o Benedict în 2010, în cartea Lumina lumii – rezultatul unui mega-interviu cu jurnalistul german Peter Seewald. Benedict al XVI-lea declara că un papă „are dreptul şi, în funcţie de circumstanţe, datoria să se retragă" dacă simte că forţele sale „fizice, psihologice şi spirituale" îi scad.

O demisie de onoare?

Cum să interpretăm gestul papei Benedict al XVI-lea? Unii o văd ca o dovadă a unor presiuni interne, alţii ca rezultatul unor conspiraţii iar alţii ca pe o demisie de onoare, gest specific culturii occidentale. Spre exemplu, preşedintele francez François Hollande a calificat decizia papei ca „eminamente respectabilă". O poziţie similară vine din partea Germaniei, ţara de origine a cardinalului Joseph Ratzinger care şi-a exprimat „respectul" şi „recunoştinţa" faţă de papă.

Dincolo de valenţele actuale ale gestului papei, toată lumea este preoupată de viitor și de indiciile cu privire la acesta: se va căuta oare un papă (mai) tânăr şi (mai) puternic, capabil să facă faţă crizelor cu care se confruntă Biserica Catolică? Aşteptăm decizia Conclavului din primăvară.

—–

1 Ultimul caz de renunţare benevolă a unui papă s-a petrecut acum aproape 600 de ani. E vorba de papa Grigore al XII-lea, cel care, în secolul al XV-lea, într-un gest de sacrificiu, şi-a oferit demisia pentru ca astfel Conciliul de la Konstanz să îşi asume puterile lui şi să numească un nou şi unic papă. Astfel se încheia schisma din sânul Bisericii Catolice (1378-1417) perioadă în care un papă conducea din Franţa iar un altul din Italia.