Realităţile din Bangladesh: Căsătorită cu călăul

553

Nurbanu a fost forţată să se recăsătorească cu soţul infidel care a atacat-o cu acid, după ce a divorţat de el. Acum este oarbă şi plină de cicatrice, şi trăieşte din nou alături de cel care a condamnat-o la o astfel de viaţă.

În general, când femeile aleg să divorţeze de soţii lor, speră că tot răul va fi spre bine şi că tot ce a fost mai rău a trecut. Dar nu acesta e cazul unei femei din Bangladesh, care abia după ce a divorţat, a trecut prin cea mai mare dramă de până atunci. Pe când stătea acasă şi gătea, fostul ei soţ s-a prezentat la uşă şi i-a aruncat o găleată de acid pe faţă, tocmai când femeia a deschis uşa. Nurbanu a trebuit să înveţe să trăiască din nou şi a început şi procesul de vindecare psihică, ştiind că atacatorul ei se află după gratii.

Dar asta nu a durat mai mult de un an, căci mama bărbatului i-a plătit cauţiunea şi după aceea s-a folosit de băieţii cuplului, pentru a o şantaja pe Nurbanu să se recăsătorească cu fiul ei. Poate oamenii ar crede că acesta a învăţat ceva din timpul cât a stat în închisoare, dar nu este aşa. În loc să aibă grijă de soţia sa oarbă, bărbatul o bate şi o ameninţă zilnic, conform Christian Post.

Din păcate, cazurile ca cel de faţă sunt comune în Bangladesh, Nurbanu fiind doar una dintre miile de victime ale atacurilor cu acid. Acestea au loc predominant în mediu rural şi atacatorii sunt aproape întotdeauna bărbaţi care vor să îşi pedepsească soţiile, pentru o faptă sau alta, oricât de mică şi astfel să se asigure că ele sunt total supuse şi vor rămâne mereu lângă ei, oricât de multe rele trebuie să îndure. „Asta este viaţa mea de zi cu zi," spune Nurbanu, resemnată. Aproape de fiecare dată bărbaţii sunt achitaţi, pentru că sunt protejaţi de legile religioase islamice, care îi pun deasupra drepturilor femeii.