Religia, sursa principală a răului global?

2223

Majoritatea britanicilor apreciază că religia face mai mult rău decât bine. Percepţia lor este probabil rezultatul unei tendinţe evidente de discreditare a religiei în spaţiul secularizat. Dar dacă în spatele acestei concepţii există și adevăr?

Un studiu efectuat recent online atestă că doar 25% dintre britanici consideră că religia este benefică oamenilor. Mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi declară fără reţineri că religia generează mai mult rău, informează ediţia britanică a Huffington Post.

Interesant este că nu doar nereligioșii percep religia ca având efecte dăunătoare. O cincime dintre cei care s-au declarat foarte religioși consideră că religia este dăunătoare pentru societate.

Bisericile din Marea Britanie au suficiente motive de îngrijorare. Doar 8% dintre cele peste 2.000 de persoane care au răspuns chestionarului s-au descris ca fiind „foarte religioase”, comparativ cu 60% care au declarat că nu sunt deloc religioase. Majoritatea celor care au participat la studiu sunt creștini, dar printre ei s-au aflat și evrei, musulmani sau persoane fără apartenenţă religioasă.

Religia, o sperietoare publică

Linda Woodhead, profesor de sociologia religiei la Universitatea din Lancaster, a declarat că a fost surprinsă de rezultatele chestionarului, dar și de numărul mare de persoane care declară că nu au nicio religie.

„Acest lucru confirmă ceva ce am găsit în propriile mele studii și care ne conduce la concluzia că religia a devenit o «marcă toxică» în Marea Britanie”, a declarat cercetătoarea. Totuși, în opinia ei, nu sentimentul religios este ţinta atacului public, ci modul în care religia este organizată. „Ceea ce vedem nu este o respingere completă a credinţei, a credinţei în divin, sau a spiritualităţii, deși există și tendinţa aceasta, ci o respingere a religiei instituţionalizate, în formele istorice, cu care oamenii s-au familiarizat”, a continuat profesorul britanic.

O simplă analiză statistică indică faptul că ceea ce a concluzionat Woodhead are susţinere. Creștinismul este în declin în Marea Britanie. Cu ocazia recensământului din 2011, proporţia celor care au declarat o apartenenţă religioasă a scăzut de la 72% la 59% din populaţie.

Cauze ale declinului religios

Woodhead a declarat că motivele acestei separări de viaţa religioasă sunt cu adevărat numeroase: de la scandaluri sexuale care implică preoţi catolici și rabini, la conflictele din Orientul Mijlociu sau atacurile teroriste islamiste. La acestea s-ar mai putea adăuga distanţarea liderilor religioși de valorile liberale, precum egalitatea, toleranţa, diversitatea, care sunt exprimate de către persoanele nereligioase și ateiste cu mai multă fermitate.

Sondajul le-a oferit prilejul grupărilor umaniste să acuze din nou efectele negative ale religiei, situaţie pe care o clamează de mult timp. „Oamenii ajung să înţeleagă că astfel credinţele religioase pot fi dăunătoare pentru moralitate: încurajează intoleranţa, inflexibilitatea și generează un rău în numele unui bine mai mare. Trebuie doar să privim în jurul nostru pentru a vedea acest fapt”, a declarat Andrew Copson, director executiv al Asociaţiei Umaniste Britanice.

Istoria le dă dreptate britanicilor

Evenimentele care au marcat istoria par să confirme scepticismul britanicilor cu privire la presupusul bine pe care l-ar putea aduce religia. Este suficientă o trecere în revistă a numeroaselor conflicte motivate religios pentru a justifica proporţia mare a britanicilor care nu au deloc o opinie favorabilă contribuţiei religioase la binele umanităţii. Cruciadele, războaiele religioase din Franţa, chiar și Primul Război Mondial au fost marcate de „violenţă în numele Domnului”, așa cum eticheta istoricul Michel Faucheux în studiul său despre istoria răului.

Dacă privim în istoria recentă sau chiar în prezent, se înmulţesc motivele pentru a privi religia într-o lumină negativă. Eternul conflict dintre israelieni și palestinieni, dincolo de substanţa lui politică, are și o profundă miză religioasă. De altfel, tensiunile din Orientul Mijlociu nu pot fi explicate în afara contextului religios. Cruzimea feroce a jihadiștilor, care recită din Coran în timp ce își decapitează victimele, oferă o imagine dizgraţioasă care determină aproape instantaneu o stare de repulsie faţă de fundamentalismul religios, perceput mai degrabă ca generator de probleme globale. În aceste condiţii, de ce nu ar avea dreptate Richard Dawkins atunci când afirmă în cartea sa Dumnezeu: o amăgire că „numai credinţa religioasă poate constitui o forţă atât de puternică încât să genereze o nebunie totală în oameni altfel normali și decenţi”?

Totuși, unde este problema?

Confruntarea cu aceste realităţi conduce aproape instinctiv la concluzia existenţei unei violenţe inerente în religie, care radicalizează în mod inevitabil aproape orice conflict. Explicaţia vine de la sine: odată ce combatanţii sunt convinși că Dumnezeu este de partea lor, compromisul devine aproape imposibil și cruzimea nu mai cunoaște limite.

Există însă o nuanţă, uneori nesesizată, care poate clarifica problema și limpezi apele. Ea a fost expusă recent într-o amplă analiză publicată de The Guardian. Autoarea Karen Armstrong (care are preocupări legate de istoria comparativă a religiilor) susţine că ideea de violenţă asociată religiei nu se susţine, ea putând fi încadrată în sfera miturilor. Chiar dacă evenimentele istorice par să o contrazică, scriitoarea britanică insistă asupra faptului că religia în sine nu generează răul, ci combinarea acesteia cu un domeniu mai discreditat al vieţii sociale: politica.

Cu alte cuvinte, nu religia în sine conţine germenii răului, ci faptul că aceasta nu a reușit să se ţină la distanţă de spaţiul politic. Construirea în timp a unei viziuni politico-religioase poate explica multe dintre consecinţele nefaste ale istoriei. Ar trebui să le dea de gândit și românilor, care aruncă acum în arena publică o temă periculoasă, precum cea a religiei candidaţilor la prezidenţiale.

Ideea că doar un anumit tip de candidat corespunde profilului religios al românilor sugerează deja un derapaj care cu dificultate mai poate fi oprit. Este încă o dovadă a faptului că religia riscă să fie discreditată de către reprezentanţii ei prin opţiunile pe care le au și afirmaţiile pe care le fac.