Pe 22 noiembrie 1963, atenţia întregii lumi a fost reţinută de tragicul asasinat în care a murit președintele american J.F. Kennedy. În aceeași zi a încetat din viaţă, aproape neobservat, unul dintre cei mai influenţi creștini ai secolului XX, scriitorul și apologetul britanic C.S. Lewis.

Jumătatea de secol care a trecut a făcut ca popularitatea lui Lewis să crească în rândul copiilor și tinerilor, cuceriţi de Cronicile din Narnia, dar și în conștiinţa celor mari, care găsesc în Creștinismul redus la esenţe sau în Surprins de bucurie un sprijin puternic pentru credinţa lor. Interviul care urmează a fost realizat la casa memorială a lui Lewis din Kilns, lângă Oxford, cu dr. Deborah Higgens, profesor de literatură la Southern Adventist University, Collegedale, Tennessee, expert în viaţa și opera lui Lewis și director al Centrului de studii „C.S. Lewis“, adăpostit de această casă istorică.

Dr. Deborah Higgens

A.B. : Când și cum aţi devenit interesată de viaţa și scrierile lui C.S. Lewis?

D.H. : Eram deja adult când m-am întors la colegiu să îmi iau licenţa în limba engleză și religie. Profesorul ne-a dat să citim o carte care se numea Mere Christianity (Creștinismul redus la esenţe), de C.S. Lewis. Trebuia să facem recenzia fiecărui capitol și să notăm reacţiile personale. M-am îndrăgostit de cărţile lui C.S. Lewis.

A.B. : Era prima dată când îl citeaţi?

D.H. : Da. Mulţi oameni citesc de mici Cronicile din Narnia, dar eu nici nu auzisem de ele. Am amintiri foarte vii despre imaginile artistice și despre cât de mult a însemnat pentru mine cartea aceasta. Văd și la cei care vin aici, să viziteze casa, cât de mult le-a adâncit relaţia și umblarea lor cu Christos Creștinismul redus la esenţe.

Apoi am citit Cronicile din Narnia. Am început să citesc tot ceea ce găseam. Ori de câte ori aveam ocazia să aleg un subiect la cursuri, la Columbia Union College, scriam despre viaţa, despre operele lui Lewis. Profesorii își amintesc foarte bine că devenisem fanatică cu privire la Lewis.

A.B. : Daţi-ne trei motive ale pasiunii dumneavoastră pentru operele și viaţa lui C.S. Lewis.

D.H. : Există multe motive. Cred că este combinaţia dintre religie, imaginaţie și literatură. El le folosește pe toate într-un mod foarte aparte. La alţi autori vedem părţi din aceste lucruri, dar nu le percepem

în modul în care le-a îmbinat el. Cred că, dacă aș căuta rădăcinile pentru lucrul acesta, aș ajunge la copilăria lui, când mama îl învăţa latină la șase ani. A avut un un orizont literar vast, din care s-a inspirat mereu. Citea în engleza veche și în limba germanică veche din Scandinavia. Putem regăsi în scrierile lui această literatură. Cei mai mulţi nu văd asta pentru că nu cunosc acea literatură. Ea, însă, se reflectă în scrisul lui. Apoi vedem elementele religioase. Era creștin și elementele creștine sunt prezente, deși nu sunt întotdeauna prezentate în mod deschis – numai uneori. Totul se îmbină frumos. Mă face să mă gândesc la un goblen.

A.B. : Cum s-a concretizat această pasiune în viaţa dumneavoastră?

D.H. : Pentru programul de master am scris două lucrări, dintre care una despre Lewis. În 1994 am început să predau un curs despre Lewis. Studenţii aveau datoria să citească treisprezece cărţi.

În 1994, când ne-am întânit la Colegiul Newbold, a fost prima dată când am venit și am văzut această casă, la sfârșitul conferinţei. În 2002 am participat la o conferinţă Oxbridge, ţinută[1] de Fundaţia C.S. Lewis. Fundaţia are sediul în Redlands, California, și este proprietara acestei case. Mai târziu, în 2007, când îmi scriam teza de doctorat, Fundaţia C.S. Lewis mi-a oferit posibilitatea de a deveni membru senior, în cadrul programului de burse pentru rezidenţi.

Între timp restauraseră casa. Restaurarea a durat nouă ani. În 2006, casa a fost transformată într-un centru oficial de studii C.S. Lewis. Am fost aici din ianuarie până în iunie 2007. Aici am scris un capitol pe lună la teza mea de doctorat. Mi-am dorit întotdeauna să mă întorc și să conduc acest program și asta fac acum.

A.B. : De ce este atât de specială această casă, încât să vreţi să vă întoarceţi aici?

D.H. : C. S. Lewis a cumpărat casa în 1930. Fusese construită în 1922. Pe proprietate existau două cuptoare mari pentru ars cărămidă, care aveau forma unui stup. Ele erau mult mai vechi decât casa, nu mai erau în uz pe timpul lui Lewis și între timp au fost demolate. Numele proprietăţii vine de la ele, kiln însemnând „cuptor“. C.S. Lewis a iubit natura, și multe dintre scrierile lui reflectă lucrul acesta, mai ales cărţile pentru copii sau cele beletristice pentru adulţi. Îi plăcea să se retragă, și zona aceasta era una liniștită la vremea aceea. Există un lac și ceea ce acum este rezervaţie naturală.

Această casă este specială pentru că Lewis a scris multe dintre cărţile lui aici. Lewis era profesor la Oxford, la Magdalen College. Avea un apartament acolo, dar venea aici în weekend, venea la prânz, venea în vacanţe. Adesea planta copaci în spatele lacului. Îi plăcea să facă grădinărit. Îi plăcea să meargă pe jos. Această casă a devenit specială pentru că fiecare fereastră de pe o anumită latură a ei are vedere spre lac și natura frumoasă din jur. Lewis avea un birou la fereastra sufrageriei, de unde putea să vadă lacul. De acolo scria. Îl ajuta faptul că putea să se retragă, să gândească, să reflecteze și să se relaxeze.

A.B. : Care au fost momentele determinante ale călătoriei spirituale a lui C.S. Lewis?

D.H. : Bunicul lui fusese pastor, așa că el a fost crescut în biserica anglicană. În timpul studiilor, Lewis a devenit ateu. Cred că totul a fost declanșat de moartea mamei lui. Era copil și se rugase ca ea să trăiască. A crezut că Dumnezeu va face o minune.

Dumnezeu nu a intervenit și asta l-a îndepărtat sau a început să îl îndepărteze de Dumnezeu. Mai târziu, în timpul studiilor și, mai ales când a luat meditaţii particulare, când avea în jur de 16 ani, a devenit ateu și a descoperit puterea raţiunii și a argumentării. Vorbesc despre argumentarea academică, nu despre ceartă. Era un expert în arta dezbaterii. Nimeni nu putea să îl întreacă.

Când stătea în internat, la Magdalen College, s-a împrietenit cu J.R.R. Tolkien. Se întâlneau adesea cu mai mulţi scriitori și și-au ales numele The Inklings. Se întâlneau o dată pe săptămână la cafeneaua Eagle and Child. În timpul uneia dintre aceste întâlniri vorbeau despre creștinism. C.S. Lewis era înconjurat de creștini. Au mers să se plimbe pe aleea Addison. Este o potecă frumoasă în parcul de la Magdalen College. Oamenii aceștia se plimbau seara târziu și vorbeau despre creștinism și mituri. C.S. Lewis argumenta despre cât de frumoase erau aceste mituri, dar a menţionat că mitul creștinismului nu era așa de frumos ca altele, nu era așa de interesant.

Tolkien i-a răspuns: „Asta din cauză că este adevărat. Este ceva real. A avut loc. De aceea nu are atâtea înflorituri.“

Asta l-a convins pe Lewis să creadă că creștinismul că este un „mit real“. Bănuiesc că unii oameni nu sunt de acord cu această sintagmă, dar așa l-a văzut el, pentru că așa funcţiona mintea lui. A fost momentul în care s-a convertit la teism, a crezut că există un Dumnezeu.

La scurt timp după aceea se afla într-un ataș de motocicletă. C.S. Lewis nu conducea de fel. Fratele lui, maiorul Warren Lewis, avea o motocicletă cu ataș, așa că el călătorea în ataș. Au plecat la Grădina Zoologică Whipsnade de aici, de la Oxford. El a spus că a plecat nefiind creștin și a ajuns acolo creștin. Aceea a fost experienţa convertirii lui, care a avut loc la începutul anilor ‘30. După zece ani a început războiul. Am amintit de Creștinismul redus la esenţe, în care a dezvoltat programele ţinute la BBC în timpul războiului. Mersese adesea să le vorbească și piloţilor militari. Când citesc operele lui, văd mereu cele două războaie care se întrepătrund în absolut tot. Diavolul este asociat mereu cu războiul în operele lui.

A.B. : Care e portretul lui C.S. Lewis, în câteva cuvinte?

D.H. : Lewis a fost un om foarte umil. Uneori se spune despre el că a fost cam elitist, dar eu, pentru că am trăit aici și am vorbit cu oameni care l-au cunoscut, nu pot să îl văd ca fiind elitist. Adora dezbaterile, era o persoană cu care nu era bine să te contrazici. A apărat cu putere creștinismul pentru că avea argumente puternice.

Adesea, dimensiunea apologetică este împletită în lucrările autobiografice, așa cum sunt Problema durerii, Despre minuni, Cele patru iubiri și Surprins de bucurie, ultima fiind o autobiografie a primei perioade a vieţii sale, în care vorbește despre experienţa convertirii.

A.B. : Cele mai cunoscute sunt lucrările lui beletristice. De ce?

D.H. : Da, Cronicile din Narnia sunt foarte populare, mai ales în Statele Unite. Aceste lucrări de ficţiune au menirea să inducă dorul de Dumnezeu. Cred că acesta a fost scopul lor. De fapt, nu ar trebui să spun că a fost scopul lor. Cred că Lewis a scris de dragul scrisului. Nu cred că a scris având acest scop în minte. Poate că asta îl face convingător, faptul că este autentic. Nu vor neapărat să convingă.

A.B. : Care este pasajul dumneavoastră preferat din scrierile lui C.S. Lewis?

D.H. : Un pasaj din Călătorie pe mare cu Downtreader. La sfârșitul cărţii, copiii ajung la capătul călătoriei.

Numai că între ei şi poalele cerului era pe iarba verde ceva atât de alb, încât până şi cu ochii lor de vultur abia dacă puteau privi într-acolo. Se apropiară şi constatară că era un Miel.

— Haideţi să mâncaţi de dimineaţă, le spuse Mielul, cu glasul lui dulce ca laptele.

Pe urmă, abia ce-au băgat de seamă că pe iarbă era aprins un foc, la care se prăjea nişte peşte. Se aşezară şi mâncară peşte, fiindu-le foame pentru prima oară de atâtea zile. Şi în viaţa lor nu gustaseră ceva mai delicios.

— Te rog, Mielule, zise Lucy, pe-aici e drumul spre ţara lui Aslan?

— Nu pentru voi, îi răspunse Mielul. Pentru voi uşa pe care se intră în ţara lui Aslan se află în lumea voastră.

— Cum!? exclamă Edmund. Există posibilitatea de a pătrunde în ţara lui Aslan şi din lumea noastră?

— În ţara mea se poate intra din toate lumile, zise Mielul; dar, în timp ce rostea aceste cuvinte, blăniţa albă ca zăpada s-a înroşit, preschimbânduse într-un auriu-închis, trupul i s-a mărit, iar în faţa lor stătea acum însuşi Aslan, privindu-i de la înălţime şi împrăştiind lumină din coamă.

— Oh, Aslan, zise Lucy. Vrei să ne spui, te rog, cum să intrăm în ţara ta, venind din lumea noastră?

— Am să vă tot spun asta mereu, zise Aslan. Însă n-am să pomenesc nimic despre cât de lung sau cât de scurt va fi drumul; doar că va trebui să treceţi peste un râu. Nu vă fie însă teamă, căci eu sunt marele Constructor de Poduri. Acuma, haideţi; voi deschide uşa din cer şi vă voi trimite în ţara voastră.[2]

Creștinii văd în mod sigur legăturile. Nu doar că le văd, ci au o bucurie imensă atunci când realizează care sunt toate simbolurile din aceste întâmplări, chiar și cele mai mici detalii. În sufletul oricărui cititor se trezește dorul după Dumnezeu, după mântuire.

Footnotes
[1]„Iniţiativă educaţională care reunește profesori și elevi de la Universităţile din Oxford și Cambridge.”
[2]„C.S. Lewis, Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi, București, RAO, 2006, p. 113-114.”

„Iniţiativă educaţională care reunește profesori și elevi de la Universităţile din Oxford și Cambridge.”
„C.S. Lewis, Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi, București, RAO, 2006, p. 113-114.”