Transsexual: Iisus mi-a salvat viaţa

103

Walt Heyer, un fost transsexual care s-a luptat cu identitatea de gen toată viaţa, se prezenta drept „Laura", înainte ca relaţia cu Dumnezeu să îl elibereze de problemele de identitate sexuală.

De când avea doar 5 ani, bunica lui Heyer, obişnuia să îl îmbrace ca pe o fată şi chiar să îi facă rochii speciale pentru el. Unchiul lui, care la început privea totul ca pe o glumă, a ajuns să îl molesteze pe micuţ. Confuz, micul Walt se întreba dacă nu cumva ar fi fost tratat mai bine, dacă era fată.

Ca adult, după ce soţia l-a părăsit şi şi-a pierdut slujba în urma transformărilor fizice, a trăit 8 ani sub identitatea Laurei.

Trăind ca Laura, L-a descoperit pe Iisus. Adoptarea autentică a unei relaţii cu Iisus i-a oferit o soluţie la problemele de identitate. „Faptul că Iisus este real e tot ce ai nevoie ca să îţi schimbi viaţa", spune acum Heyer, după ce şi-a reluat numele masculin şi chiar s-a recăsătorit.

Surse: Christian Post, Daily Mail