Un imn creștin sensibilizează lumea de 200 de ani

1514

Imnul „Amazing grace" are o istorie de peste 200 de ani şi încă este cântat în bisericile din întreaga lume. „Vom cânta acest imn până la revenirea lui Iisus şi ar putea fi unul dintre cântecele pe care le vom intona în ceruri, în jurul tronului lui Dumnezeu", a declarat Cliff Barrows, dirijorul corului care l-a însoţit pe Billy Graham în campaniile sale de evanghelizare.

„Amazing grace” a fost înregistrat de peste 6.600 de ori de-a lungul timpului, conform allmusic.com. „S-ar putea să fie cel mai înregistrat cântec din lume”, a declarat Jerry Bailey, de la Broadcast Music, Inc.

La serviciile memoriale pentru victimele atentatelor de la World Trade Center sau la cele organizate în amintirea studenţilor ucişi la Virginia Tech a fost cântat imnul „Amazing grace”. A fost intonat şi la serviciul de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, în 2008, în prezenţa preşedintelui american George W. Bush. Este un imn care depăşeşte barierele dintre confesiunile creştine, un imn cu un mesaj pozitiv, notează Associated Press.

Hollywoodul a lansat, în 2006, filmul „Amazing grace”, despre viaţa lui William Wilberforce, un cunoscut activist împotriva sclaviei, din secolul al XVIII-lea.

Cântecul a fost compus de poetul şi clericul englez John Newton, în 1779.