Abuzul asupra copiilor le afectează creierul

404

Maltratarea copiilor are un efect profund asupra creierului acestora, chiar și în cazul copiilor care nu suferă de vreo tulburare psihiatrică, susţin mai mulţi oameni de știinţă citaţi de revista Time.

Un studiu publicat în jurnalul Current Biology a prezentat rezultatele scanării creierelor a 43 de copii englezi, de 11-13 ani, care proveneau din medii în care au fost expuși la violenţă.

Studiul a arătat că, similar soldaţilor întorși de pe front, copiii expuși la violenţă reacţionează prin hipervigilenţă atunci când privesc imagini care prezintă scene violente. Zona cerebrală activată la vederea acestor imagini arată că răspunsul copiilor este unul de percepere a unei ameninţări și adaptare pentru a face faţă pericolului.

Oamenii de știinţă atrag atenţia asupra faptului că, deși pe termen scurt, aceste modificări pot părea benefice, totuși, pe termen lung ele cresc stresul, anxietatea, precum și riscul dezvoltării unor boli asociate acestor tulburări (obezitate, boli de inimă, atac cerebral, diabet, dependenţe).