Bebeluș sfidează doctorii care au recomandat de 7 ori scoaterea de la aparate

1508

Kenda Mohamed s-a născut cu 13 săptămâni înainte de termen, la doar 1,5 kilograme. Micuţa a sfidat toate prognosticurile medicilor care au recomandat familiei să o scoată de la aparatele ce o ţineau în viaţă, de șapte ori.

Atunci când s-a născut, părinţilor li s-a spus să se aștepte la ce este mai rău. Ei însă nu au încetat niciodată să spere că fetiţa lor se va recupera după infecţiile ce au necesitat patru intervenţii majore.

Părinţii ei o consideră un miracol pentru că probabilităţile pentru recuperare erau atât de mici, încât medicii i-au tras de o parte de șapte ori pentru a le explica că dacă o mai ţin în viaţă doar îi prelungesc suferinţa, pentru că în final, nu va reuși să supravieţuiască.

„Șansele ei de supravieţuire au fost la început de 30%, apoi au scăzut la 10%, iar în final ne-au spus că nu va trece peste noapte. Nu dau vina pe doctori, cred că ei erau doar sinceri faţă de ceea ce credeau, și sper că Kenda îi va surprinde în continuare. Nu știm încă dacă va putea să meargă sau să vorbească, e prea devreme pentru asta, dar încă avem speranţă că va putea duce o viaţă independentă", a declarat tatăl fetiţei, pentru Daily Mail.