Un licean a inventat testul de trei cenţi, care depistează cancerul

408

Jack Andraka, un licean în vârstă de 15 ani din statul american Maryland a reuşit să inventeze un test simplu, ieftin şi mai eficient decât testele actuale, cu ajutorul căruia se pot detecta mai multe forme de cancer în fazele lor incipiente.

Testul costă doar trei cenţi, are o acurateţe de 90% şi rezultatul este aproape instant. Noutatea constă în detectarea nivelului de mezotelină din sânge, un biomarker care se poate găsi atât în urina, cât şi în sângele celor care suferă de cancer.

Cea mai importantă întrebuinţare este în detectarea cancerului pancreatic, cel mai agresiv dintre cancere şi care este depistat, de cele mai multe ori, în stadiile terminale. Testul poate depista şi alte tipuri de cancer (pulmonar şi ovarian), dar poate fi modificat şi pentru a detecta alte boli, precum HIV şi tuberculoză.

Liceanul a reuşit să creeze testul cu ajutorul mentorului său, doctorul Anirban Maitra, profesor de oncologie la Universitatea Johns Hopkins, după ce nu mai puţin de 197 de oameni de ştiinţă îl refuzaseră. Medicul l-a primit pe licean în laboratorul său şi i-a fost mentor, arată Daily Mail.