Oamenii de ştiinţă dărâmă mitul vinului roşu

8865

Nu sunt puţini cei care cred că vinul roşu contribuie la menţinerea sănătăţii, evitând o serie întreagă de boli, însă oamenii de ştiinţă au descoperit recent că această concepţie este greşită.

Potrivit studiului realizat în Italia, se pare că vinul roşu nu are un impact semnificativ asupra inflamaţiilor, bolilor cardiovasculare, cancerului şi nici asupra longevităţii. Oameni de ştiinţă nu au găsit dovezi ale faptului că resveratrolul, unul dintre cele mai importante ingrediente ale vinului roşu ar putea evita anumite boli, însă cred că este nevoie de mai multe cercetări pentru a ajunge la o concluzie definitivă, notează medicaldaily.com.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat efectele resveratrolului pe un eşantion de 800 de persoane cu vârste peste 65 de ani. Ei au luat în considerare incidenţa bolii şi a morţii printre aceştia, le-au monitorizat dieta şi consumul de alcool şi le-au făcut analize de urină.

După 9 ani, dintre cei 629 de participanţi care la începutul studiului nu sufereau de boli de inimă, 174 dintre aceştia dezvoltaseră în aceşti ani o boală cardiovasculară. Dintre cei 734 de participanţi care la începutul studiului nu aveau cancer, 34 dintre aceştia îl dezvoltaseră în această perioadă. Dintre toţi participanţii, 268 muriseră.

Rezultatul surprinzător al studiului a fost acela că cei a căror urină conţinea cele mai mari cantităţi de resveratrol erau cei cu cea mai mare incidenţă de boli cardiovasculare şi cancer. Însă, adaugă cercetătorii, aceştia erau şi cei care fumau cel mai mult, motiv pentru care este posibil ca incidenţa crescută a bolilor cardiovasculare şi a cancerului să fie cauzată de fumat.

Resveratrolul este un colorant polifenolic, fiind considerat unul dintre cei mai puternici antioxidanţi cunoscuţi. Se găseşte în ceea ce noi numim fructe şi legume negre, cum ar fi dudele negre, strugurii negri, sâmburii de struguri negri şi albi, mure, prune, coacăze, afine, mere închise la culoare, ceapă roşie, fasole neagră şi linte neagră.

Maureen Talbot, de la British Heart Foundation, spunea pentru BBC că acest studiu nu descurajează consumul de fructe şi legume care conţin resveratrol, ci doar consumul de vin roşu, sub pretextul că acesta ajută sănătăţii. Un pahar de vin conţine însă doar un miligram de resveratrol, așa că oricum cantitatea este foarte mică în cazul în care ar fi benefic.

Partea goală a paharului

Conţinutul de alcool, care poate să ajungă până la 23%, este cel care face vinul dăunător. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat luni, 12 mai, un raport îngrijorător cu privire la consumul de alcool. În anul 2012, alcoolul a provocat mai bine de 3 milioane de decese și a crescut riscul dezvoltării a peste 200 de boli. Conform estimărilor, o persoană consumă 17 litri de alcool pur pe an, din acest calcul fiind scoși cei care nu consumă alcool și cei cu vârsta sub 15 ani.

Cantitatea este uriașă, iar mediile nu sunt relevante, ar putea spune cineva care nu consumă alcool frecvent. Cercetătorii au descoperită și că o parte importantă a celor care consumă alcool o fac episodic, însă în cantităţi mari, acest tip de consum fiind cel mai periculos.

„Ar trebui făcute mai multe pentru ca populaţia să fie protejată de consecinţele negative ale consumului de alcool. Nu este o situaţie în care să ne complacem”, a declarat Oleg Chestnov, expert OMS. Se pare că unele ţări deja au început să ia măsuri în acest sens, prin aplicarea de taxe şi restricţii. La nivel global, Europa ocupa primul loc în ceea ce priveşte consumul de alcool pe persoană.