Poliomielita, răspândită în numele Islamului

109

Islamul și răspândirea poliomielitei au ajuns să fie asociate după ce, în urmă cu zece ani, un respectat lider nigerian, Ibrahim Datti Ahmed, a cerut guvernului ţării sale să stopeze vaccinarea anti-polio, din cauza suspiciunilor existenţei unor substanţe chimice menite să sterilizeze copiii musulmani.

Poliomielita era pe puncul eradicării, când medicul musulman Ibrahim Datti Ahmed, președinte al Curţii Supreme din Nigeria, a sugerat în luna iunie 2003 că programul de vaccinare din ţara sa era parte a conspiraţiei occidentale de a-i face pe copiii musulmani infertili, scrie Christian Post.

Campania sa pentru stoparea vaccinării anti-polio a influenţat alte 23 de ţări musulmane, declanșând un val de suferinţă în rândul a milioane de persoane.

Teoria conspiraţiei, susţinută de Ahmed (foto dreapta), a fost aceptată nu doar de Nigeria, ci și de liderii religioși din alte 23 de ţări musulmane, făcând ca, în prezent, poliomielita să nu poată fi încă eradicată la nivel mondial. În plus, pelerinajul la Mecca a reprezentat și el, la rândul lui, un mecanism de transmitere a bolii către locuri îndepărtate, precum Indonezia.

Poliomielita este o afecţiune extrem de violentă şi de contagioasă, care a făcut ravagii şi în România la mijlocul secolului XX. Boala poate paraliza sau ucide pacientul la numai câteva ore după infectare sau poate lăsa sechele pe viaţă.