A dispărut una dintre populaţiile lumii

159

    Tribul Bo, care, până anul acesta era cea mai veche populaţie existentă încă în lume,  și-a pierdut, la începutul lunii, ultimul membru. Pe 4 februarie, organizaţia Survival International anunţa că Boa Sr, ultimul urmaș al tribului din insulele Andaman – Oceanul Indian, s-a stins din viaţă la vârsta de 85 de ani. Odată cu ea a dispărut și limbajul „Bo”, una dintre cele mai vechi limbi vorbite pe Glob.    Timp de trei sau patru decenii de la moartea părinţilor săi, Boa Sr a fost singurul vorbitor al limbii Bo. Femeia a fost nevoită să înveţe un dialect andamenez al limbii hinduse pentru a putea să comunice cu cei din jurul ei.

    În insulele Andaman există în prezent patru triburi, variind între 50 și 250 de membri fiecare. Dintre aceștia, membrii tribului Sentinelez au evitat dintotdeauna contactul cu altă cultură și au refuzat orice intervenţie externă.    Asemenea sentinelezilor, total izolaţi de lumea civilizată, numeroase triburi își continuă existenţa la limita supravieţuirii, fără niciun ajutor extern. Dezbaterea privind caracterul etic al intervenţiei externe asupra triburilor indigene nu a dus încă la o rezoluţie acceptată unanim.    Pe de o parte sunt cei care, asemenea lui Joel Sring în Transformarea culturală a familiei de americani nativi și a tribului ei, spun că nu întotdeauna valorile celor care doresc să îi educe pe primitivi sunt superioare valorilor acestora din urmă. În plus, orice încercare de a civiliza un trib reprezintă de fapt o distrugere a culturii acestuia. Pe de altă parte sunt aceia care se întreabă dacă este etic ca acestor triburi să le fie negat accesul la informaţia care le-ar putea transforma în bine viaţa, doar de dragul studiului unei culturi ancestrale.    Între timp, diverse organizaţii caritabile desfășoară activităţi de educaţie în comunităţi tribale sărace ale lumii. Este și cazul Societăţii Pilgrim, înfiinţată de românul Sebastian Ţîrţîrău, care a oferă sprijin medical și ajutor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în regiuni în care tehnologia nu ar avea cu ușurinţă acces. Organizaţia activează în deșertul Kalahari (sudul Africii), în pădurea ecuatorială Amazon (America de Sud), în Groenlanda, Papua Noua Guinee, dar și în mijlocul populaţiei de pigmei din Congo și a locuitorilor tribului din insula Vanuatu (Oceanul Pacific).

    O altă organizaţie care activează în regiuni tribale izolate este New Tribe Mission, o societate cu profil misionar din Statele Unite, care oferă traduceri ale Bibliei în limbile native ale triburilor în mijlocul cărora lucrează. Organizaţia acoperă o multitudine de teritorii din zonele „albe” ale creștinismului: Guineea, Mozambic, Senegal, Tailanda, dar și în regiuni sărace din Mexic, Bolivia, Panama, sau Filipine – zonele în care religiile politeiste s-au conservat și consolidat de secole.