Ariel Castro, „răpitorul din Cleveland”, a murit

126

La o lună după ce a fost condamnat pentru 1.000 de ani, pentru răpirea, sechestrarea și abuzul sexual a trei tinere, timp de 10 ani, Ariel Castro a fost găsit mort în celula sa.

Autorităţile penitenciarului l-au găsit pe Castro, un șofer de autobuz în vârstă de 52 de ani, spânzurat în celula sa. Fusese arestat la începutul lui mai, după ce una dintre victimele sale a reuşit să fugă din casa unde le ţinea închise pe cele trei femei.

Personalul medical a încercat să îl resusciteze, dar a fost prea târziu. Se va demara o anchetă cu privire la acest incident, dar autorităţile sunt convinse că este vorba de sinucidere deoarece Castro era închis separat de restul prizonierilor, într-o celulă de o persoană, unde verificările se fac la fiecare 30 de minute, explică CNN.

Michelle Knight a fost prima răpită, în 2002, după care au urmat Amanda Berry în 2003 și Georgina DeJesus în 2004. Amanda Berry a rămas însărcinată în captivitate și a dat naștere unei fete, care are acum 6 ani, și care este fata lui Castro, conform testelor de paternitate.