Autorul „Inocenţei musulmanilor” eliberat săptămâna aceasta din arest

12

Bărbatul californian care a stat în spatele filmului anti-musulman care a generat anul trecut violenţe puternice în Orientul Mijlociu va fi eliberat săptămâna aceasta din custodia federală.

Nakoula Basseley Nakoula (56 de ani), pe numele lui real Mark Basseley Youssef, urmează să fie eliberat joi din locuinţa sa temporară din sudul Californiei, unde a fost reţinut din luna mai a anului trecut, a declarat Ed Ross, purtător de cuvânt al Biroului Federal al Închisorilor, citat de The Guardian.

Youssef a devenit cunoscut din cauza unui film anti-Islam, „Înocenţa musulmanilor", care l-a prezentat pe Profetul Mahomed ca afemeiat şi pedofil şi care a condus la ample proteste în Orientul Mijlociu, soldate cu moartea ambasadorului american în Libia, Chris Stevens.

Motivul arestării bărbatului a fost însă altul – violarea unui ordin de probaţiune într-un caz care a vizat o fraudă bancară.