Curtea federală de Apel din San Francisco a decis marţi că interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex, în statul California, este neconstituţională.
Căsătoriile între persoane de același sex, care au fost pentru scurt timp autorizate de California (în anul 2008), au fost interzise prin adoptarea prin referendum a Propunerii 8 (2010), care a introdus în Constituţia statului principiul că doar persoanele de sex opus se pot căsători.
„Deși Constituţia permite comunităţilor să aplice aproape orice lege pe care o consideră convenabilă, ea cere să existe măcar un motiv legitim pentru ca un pasaj de lege să trateze diferit diverse clase de oameni. Nu a existat niciun astfel de motiv pentru ca Propunerea 8 să intre în vigoare," se arată în verdictul curţii.
Decizia curţii a venit la mai mult de un an de apeluri privind cazul aflat în judecată.
Surse: Mediafax, CS Monitor












