Ce s-ar întâmpla dacă am spune adevărul în fiecare zi

156

O statistică estimează că un om minte de 200 de ori pe zi. Însă scriitorul James Altucher a făcut un experiment   în care a spus doar adevărul pentru a vedea ce consecinţe are acest obicei nou. Rezultatele l-au surprins.

Prima reacţie pe care au avut-o oamenii din jur atunci când Altucher a început să spună doar adevărul a fost că oamenii s-au îndepărtat de el şi au început să nu îi mai vorbească. Alţii s-au speriat de el, în timp ce alţii au crezut că şi-a pierdut minţile.

Din fericire însă, autorul s-a confruntat şi cu reacţii pozitive. Unii prieteni i-au cerut sfatul mai des, având încredere mai mare că li se vor oferi soluţii corecte. Alţii au devenit mai deschişi în prezenţa lui şi, la rândul lor, mai sinceri. Iar autorul însuşi a resimţit o stare de eliberare, având posibilitatea să spună franc ceea ce gândeşte şi simte.