Lucruri pe care copiii din ţările dezvoltate le consideră normale, ca de exemplu banca de la școală sau ghiozdanul, pentru copiii săraci din India sunt niște rarităţi. Cu o pungă în mână își duc caietele pentru școală, unde scriu ore întregi aplecaţi pe caietele întinse pe podea. Privind la efortul lor, te miri că mai merg la școală. Soluţia găsită de o organizaţie nonguvernamentală pentru ei e simplă și ieftină. Niște banale cutii de carton demonstrează că ajutorul poate veni de oriunde atunci când oamenii vor să ajute.















