SUA și China discută despre drepturile omului

14

    Începând de ieri, Statele Unite și China au demarat o sesiune de discuţii privind drepturile omului, eveniment despre care unii activiști spun că nu va depăși nivelul unui schimb de opinii.    Acest prim dialog pe tema drepturilor omului susţinut de administraţia Obama, are loc în contextul în care China s-a confruntat de curând cu nemulţumirile generate de limitarea libertăţii Internetului (cazul Google), dar și cu reacţii împotriva limitării drepturilor minorităţilor (precum cea a populaţiei musulmane Uighur).    „Dacă discuţia va genera o schimbare pozitivă, va fi extraordinar,” e de părere Sophie Richardson expert în cadrul organizaţiei Human Rights Watch, din Washington. „Dar am văzut că discuţiile constituie instrumentul cu cel mai scăzut potenţial de generare a schimbării pe care ne-o dorim.” Mai mult, crede Richardson, dialogul poate deveni contraproductiv, câtă vreme China acceptă anumite schimbări benefice, dar le compenesează cu dezechilibre care nu sunt notate în discuţii.

(Sursa: Christian Science Monitor)