În Statele Unite este deja o tradiţie ca universităţile să invite absolvenţi ajunși oameni de succes să adreseze un discurs motivaţional studenţilor care finalizează cursurile. La Universitatea Wesleyan, cel de-al 181-lea discurs de absolvire a fost ţinut de Joss Whedon, un cunoscut scenarist, ale cărui producţii – care au pătruns inclusiv pe piaţa benzilor desenate – au atins statutul de „cult" în Statele Unite.
Whedon le-a vorbit studenţilor despre inerenţa contradicţiilor în viaţă, invitându-i nu doar să tolereze, ci și să înveţe să trăiască aceste contradicţii fiindcă, a spus el, tocmai aceste tensiuni creează acea identitatea umană, fie că o recunoaștem, fie că nu.
Scenaristul și-a deschis discursul amintindu-și speech-ul pe care l-a auzit el la absolvire. Bill Cosby le-a spus lui și studenţilor din generaţia lui: „N-o să schimbaţi lumea, așa că nu încercaţi".
Cu un așa reper, Whedon s-a declarat convins că va reuși un discurs mult mai bun și a anunţat studenţii despre ce le va vorbi: „Ce vreau să vă spun tuturor este că veţi muri. (…) De fapt, aţi și început să muriţi. Arătaţi bine. Să nu mă înţelegeţi greșit. Sunteţi tineri și frumoși. Sunteţi în vârful dezvoltării voastre fizice. Corpurile voastre merg spre vârful pârtiei de schi, spre culmea creșterii, potenţialului, după care vine panta cu dâmburi către mormânt. Și ciudăţenia este că și corpurile voastre vor să moară. La nivel celular, aceasta este ceea ce vrea un corp. Probabil că nu asta vrei tu.
Văd marile ambiţii ale acestei generaţii de studenţi. Vrei să fii politician, asistent social. Vrei să fii artist. Ambiţia corpului tău: mulci. Corpul tău vrea să facă niște bebeluși, iar apoi să intre în pământ ca să fertilizeze chestii. Și-atât. Iar aceasta pare o contradicţie destul de mare. Pare nedrept. Pe de-o parte vă zicem: 'du-te în lume!' exact atunci când corpurile voastre vă zic: 'auzi, hai să o lăsăm mai moale.'
Exact despre asta vreau să vă vorbesc. Despre contradicţia dintre corp și minte, dintre minte și ea însăși. Eu cred că aceste contradicţii și aceste tensiuni sunt cel mai mare dar pe care îl avem."
În discursul lui, Whedon a susţinut că acestre contradicţii sunt o constantă în viaţă și că ele contribuie la construirea identităţii noastre multi-faţetate. Prin urmare, este o binecuvântare, nu un blestem. „Când accepţi dualitatea, câștigi identitatea. Iar identitatea e ceva ce câștigi în mod constant. Nu e pur și simplu cine ești. E un proces în care trebuie să te implici."
Scenaristul a explicat apoi modul în care contradicţiile noastre interioare ne ajută să ţinem piept opoziţiei din exterior: când „îţi edifici identitatea și credinţele e nevoie să te cerţi cu tine însuţi, pentru că altcineva o va face. Într-o zi, cineva o să vină la tine și, orice credinţă, orice idee, orice ambiţie ai avea, o să o pună la îndoială. Și dacă tu nu ai un răspuns la prima mână, n-o să poţi să rămâi pe poziţie. Dacă nu mă credeţi, încercaţi să staţi într-un picior… Îţi trebuie ambele părţi."
Whedon a recunoscut că mesajul lui nu este unul care să se reflecte în comportamentul general al societăţii. „[Cultura noastră] nu apreciază prea mult contradicţia sau ambiguitatea… îi plac în schimb lucrurile simple (…) bun sau rău, alb sau negru, roșu sau albastru. Și noi nu suntem așa. Suntem mai interesanţi decât atât." Scenaristul a insistat însă că modul sănătos de abordare a acestor contradicţii este „să le vedem în noi, să le vedem în ceilalţi și să nu îi judecăm pentru ele."
În încheiere, Whedon i-a încurajat pe studenţi să nu plece urechea la sfaturi precum cel al lui Bill Cosby. „Uitaţi care e chestia cu schimbarea lumii. Nici nu se pune problema, nu aveţi de ales. Voi veţi schimba lumea, fiindcă, de fapt. voi sunteţi lumea. Nu voi treceţi prin viaţă, ci viaţa trece prin voi. Voi o experimentaţi, o interpretaţi, o jucaţi. (…) Trăiţi-vă toată viaţa! Înţelegeţi-o, vedeţi-o, apreciaţi-o. Și simţiţi-vă bine!"
