În circumstanţele în care criza economică încă ne afectează pe toţi, se pare că cel mai bun atuu pe care îl poţi avea la interviul de angajare este prezentarea unei situaţii în care ai preluat controlul.

Pe lângă regulile de bun simţ, precum un aspect îngrijit, punctualitatea, cunoștinţele despre anagajator, cercetătorii cred că în contextul actual, un punct de departajare este ilustrarea capacităţii de management și de leadership, prin prezentarea unei situaţii concrete.

„Relatarea unui eveniment în care candidaţii au simţit că deţin puterea a afectat dramatic impresia pe care şi-o formau intervievatorii," au notat autorii studiului coordonat de Joris Lammers, citează Descoperă.ro.

Concluziile se bazează pe realizarea unui experiment cu 177 de studenţi olandezi. În prima fază studenţii au trebuit să scrie scrisori de intenţie, iar în a doua fază să participe la un interviu de angajare regizat. Rezultatele au arătat că cei care au relatat, în scris, sau la interviu, despre o experienţă în care au preluat controlul, aveau mai multe șanse să fie angajaţi, din simplul motiv că dădeau impresia că sunt încrezători în abilităţile pe care le deţin.