Noua lege a educaţiei intră de azi în vigoare

6

Miercuri 9 februarie intră în vigoare noua lege a educaţiei naţionale din România, la 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial. Legea aduce o serie de noutăţi atât în ceea ce-i privește pe elevi cât și pe profesori.

„Legea este una modernă, care ne pune în pas cu Europa", afirmă ministrul educaţiei Daniel Funeriu. „Avem acum baza legală pentru a elabora un nou curriculum, în care toceala nu mai are rostul. Aceasta este, în acest moment, prioritatea-zero a Ministerului Educaţiei."

Învăţământul obligatoriu va fi de 10 ani şi se va finaliza la 16 ani. Orele de curs săptămânale sunt reduse cu aproximativ 5 ore pe fiecare nivel de învăţământ, de la primar la liceal. Pentru a deveni profesor în învăţământul preuniversitar legea prevede că va fi nevoie de licenţă plus doi ani de masterat didactic, plus un an de stagiatură în sistem. Conform legii niciun post de profesor universitar nu va mai fi ocupat fără doctorat, iar toţi doctoranzii vor avea statut de asistent universitar.

Un aspect foarte contestat a fost pensionarea cadrelor didactice la 65 de ani. Totuși aceștia își pot continua activitatea și după vârsta de 65 de ani cu aprobarea anuală a senatului instituţiei. Universităţile vor putea decide alegerea rectorului fie pe sistem corporatist, fie colegial, iar intervenţia ministrului şi a oricărei forţe politice va fi exclusă în desemnarea acestuia. Rectorii nu vor ocupa funcţii politice de conducere.

Deși legea intră de azi în vigoare, anumite prevederi ale ei vor fi aplicate gradat. Între excepţii sunt introducerea clasei pregătitoare în învăţământul primar, care va începe în 2012-2013. De asemenea clasa a IX-a va fi integrată în sistemul gimnazial începând cu generaţia care intră în clasa a V-a în anul școlar 2011-2012. Acești elevi vor fi și prima generaţie care vor da examenul de admitere la liceu după noua lege. Bacalaureatul de tip nou va fi susţinut de elevii care vor intra în clasa a IX-a în anul şcolar 2012-2013. O noutate în cadrul examenului va fi dată de probele transdisciplinare, probe care vor reuni materiile chimie, fizică şi matematică.

Textul Legii Educaţiei Naţionale poate fi consultat aici.