Egipt: revoluţia și-a încălcat promisiunile faţă de femei

163

Femeile egiptene se simt excluse, în ciuda promisiunilor revoluţiei, titrează Washington Post. La 15 luni de la revoluţia din Egipt, activiștii pentru drepturile omului se plâng că femeile sunt lăsate pe dinafară atunci când vine vorba despre decizii-cheie, deși în momentele de criză, cum au fost cele care au culminat cu înlăturarea lui Hosni Mubarak, ele au stat umăr la umăr cu bărbaţii.

„La momentul revoluţiei, era nevoie de femei, ca să dea bine la numere”, explică Hoda Badran, directorul Uniunii Feministe din Egipt, organizaţie interzisă sub Mubarak și redeschisă după căderea lui. „Acum legiuitorii nu mai au nevoie de femei și ne-am întors iar la ideea că feminitatea este inferioară masculinităţii”, a mai adăugat Badran.

Activiștii pentru drepturile omului sunt în mod special îngrijoraţi de faptul că femeile, care deţin în prezent 2% din locurile disponibile în Parlament (faţă de 12% cât deţineau anul trecut), e doar unul dintre semnele excluziunii lor. Situaţia este rezultatul renunţării la cota obligatorie de reprezentare a femeilor în Parlament. În plus, printre cei 13 candidaţi la prezidenţiale, niciunul nu este femeie.

Comparativ cu vecinii arabi, Egiptul se poate lăuda însă cu cea mai puternică protecţie legală a femeilor. Femeile egiptene pot intenta divorţ, pot munci (și chiar sunt un segment semnificativ al pieţei de muncă), nu sunt obligate să respecte codul vestimentar islamic.