FOTO: Viaţa în New York, după uraganul Sandy

66

Cele mai multe scenarii ale filmelor marca Hollywood, despre sfârşitul lumii, au loc într-una dintre metropolele Statelor Unite, de multe ori chiar în Manhattan, din New York. Nimeni nu s-ar fi aşteptat chiar la distrugerea unuia dintre cele mai bogate oraşe din lume.

Termenul „apocaliptic" se foloseşte deseori în presă pentru a descrie daunele unei catastrofe naturale, deşi nu este tocmai corect, din moment ce nimeni nu ştie cum arată de fapt o apocalipsă. Cu toate astea, puţine alte cuvinte există în vocabular care au ecoul necesar pentru a trasmite gravitatea situaţiei.

Imaginile chiar par desprinse din cele mai reuşite filme despre sfârşitul lumii. Cine şi-ar fi închipuit New York-ul în beznă pentru o săptămână şi câţi au înţeles ce înseamnă cu adevărat asta? Transportul este una dintre cele mai mari probleme. O parte din sistemul de metrou a fost deschis, dar nu şi liniile care merg în centrul business din Manhattan, unde nu există electricitate, şi nici cele care trec sub râul de Est către cartierele mărginaşe, din caută că tunelurile sunt încă inundate.

Nici inundaţiile nu se pot rezolva, din cauză că nu există curent pentru a se pompa apa afară şi tot din cauza asta se închid şi benzinăriile: autorităţile au închis 50% dintre benzinării în New York şi 80% în New Jersey. La cele care au rămas sunt cozi de zeci de persoane, care aşteaptă cu copiii şi cu canistrele să ia câţiva litri de benzină. Nici serviciile de taxi şi service-urile nu mai funcţionează, ceea ce înseamnă practic că nimeni nu iese din oraş.

„Nu există lumină stradală, nu există semnal la telefoanele mobile. Este ca şi cum am trăi în 1920", a declarat un rezident din Manhattan, pentru BBC.

Iar la adăpostul întunericului încep să se înmulţească şi fărădelegile. Oamenii sunt bătuţi şi jefuiţi, maşini, magazine şi apartamente devastate sunt sparte şi jefuite. Manhattanul este mai divizat ca niciodată, Lower Manhattan fiind un fel de paria, unde se întâmplă tot felul de astfel de nenorociri, pe când în Upper Manhattan totul merge. Oamenii formează cozi la linia dintre cele două pentru a-şi încărca electronicele.Unii fac bani din asta, cerând bani pentru electricitate. Corespondenta BBC în New York, Barbara Prett, povesteşte că atunci când se lasă întunericul, să treci linia dintre luminosul Upper Manhattan, către bezna din Lower Manhattan este o adevărată călătorie pentru cei curajoşi sau pentru cei care încă pot să meargă cu maşina.

Uraganul Sandy a dat peste cap vieţile a milioane de oameni atunci când a lovit nord-estul Statelor Unite. În timp, cei mai mulţi dintre ei se vor întoarce al rutina de zi cu zi, alţii vor avea vieţile schimbate pentru totdeauna, iar câteva zeci nu se vor mai întoarce nicidoată. Numărătoarea morţilor încă nu s-a terminat.

Cu toate astea există şi destule poveşti de jertfă, sacrificiu, bunăvoinţă şi înţelepciune. Oameni au luat străini în maşinile lor pentru a evacua oraşul înainte de furtună, deoarece mulţi erau pe jos şi ne aveau voie să treacă peste poduri decât dacă erau în grupuri de mai multe persoane. Poliţişti şi pompieri au salvat sute de oameni de la înec după ce aceştia au refuzat să asculte ordinele şi să îşi părăsească casele. Tot personalul medical de la Spitalul Medical Universitar Langone s-a implicat în evacuarea tuturor pacienţilor după ce subsolul spitalului a fost inundat, generatoarele au cedat şi odată cu ele şi toată aparatură medicală, iar lifturile s-au oprit la toate cele 15 etaje. Şi chiar şi din Lower Manhattan vin poveşti impresionante, nu doar de domeniul ştirilor de la ora 17. În timp ce unii dintre cei care au rămas pe drumuri au ajuns să caute de mâncare prin gunoaie, alţii dintre cei care au fost mai protejaţi, organizează mese pentru cartiere întregi, împart lanterne, pături şi alte lucruri de prim ajutor.