Contemplarea mortalităţii „ne-ar putea face mai fericiţi"

323

Oamenii ar putea avea avantaje psihologice dacă ar medita mai mult la mortalitate, susţine Oliver Burkeman într-un editorial publicat de revista americană Slate.

Burkeman nu pretinde că ar fi descoperit vreo noutate, însă sfătuieşte ca generaţiile actuale să preţuiască această idee, mult mai prezentă în mentalul colectiv în trecut.

Memento mori

„Aminteşte-ţi că vei muri” e o piatră de hotar în istoria acestei filosofii care plasează gândurile cu privire la moarte într-un instrumentar al fericirii autentice. Potrivit legendei, expresia latină „memento mori” a fost folosită prima dată în Roma antică. Un general roman participa la o paradă care îi sărbătorea victoria într-un război. În spatele lui, generalul desemnase să stea un sclav, care să îi amintească faptul că, deşi astăzi este victorios, mâine ar putea fi el cel înfrânt. „Memento mori” ar fi fost replica pe care i-ar fi dat-o sclavului generalului roman.

În perioada Renaşterii, ceasurile publice europene erau decorate cu imagini despre moarte şi sloganul „tempus fugit”, ca să le amintească cetăţenilor că timpul lor se scurge.

Astăzi, în schimb, moartea este ceva care se petrece în spatele uşilor închise, spune Burkeman, iar discuţiile publice cu privire la acest subiect se rezumă la partajarea de citate despre moarte din discursurile lui Steve Jobs, sau la liste de „100 de lucruri de făcut înainte să mori”.

Potrivit lui Burkeman, această stare de lucruri, valabilă (cu excepţii notabile) în cele mai multe ţări, este deplorabilă fiindcă, subliniază editorialistul, studiile ştiinţifice în domeniul „managementului fricii” sugerează că am avea de câştigat dacă ne-am gândi mai mult la mortalitate.

Proiecte de imortalitate

Managementul fricii de moarte s-a dezvoltat, scrie Burkeman, pornind de la activitatea antropologului Ernest Becker, care scria, în 1973, în lucrarea sa intitulată „Negarea morţii”, că „idea decesului, frica de deces, hărţuieşte animalul uman ca nimic altceva”. De aceea, considera Becker, orice activitate umană, de la cele mai măreţe opere de ată la cele mai sângeroase războaie, este cel mai bine înţeleasă ca un „proiect al imortalităţii”, o încercare disperată a muritorilor de a se convinge subconştient că vor trăi veşnic. Din punctul de vedere al lui Becker, negarea morţii nu e ceva rău, fiindcă în absenţa ei societatea nu ar fi putut produce niciun Shakespeare, nici vreun Edison.

Nu contează doar să te gândeşti, ci şi cum te gândeşti

Burkeman aminteşte însă în materialul său numeroase studii care par să contrazică teza lui Becker. De fapt, pentru a putea avea avantaje din gândurile cu privire la moarte, este foarte important CUM ne gândim la ea. Abordările „mai blânde şi mai subliminale, în afara contextului unor subiecte precum terorismul şi războiul, îi fac pe oameni mai miloşi, mai fericiţi şi mai sănătoşi,” arată Burkeman.

Semnele timpului scria în iunie despre un studiu publicat în Personality and Social Psychology Bulletin care arăta că moartea poate avea un efect profund asupra convingerilor religioase ale unei persoane.

Moartea se vede însă diferit prin ochi diferiţi. Împreună am privit prin ochii ateului Christopher Hitchens (răpus de cancer), dar şi prin cei ai pastorului Ed Dobson (diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, o boală fatală).

Invitaţia la reflecţie lansată de Burkeman se întâlneşte într-un punct cu vobele lui Charles Spurgeon: „moartea este ultimul și cel mai neimportant motiv pentru care un creștin ar trebui să se îngrijoreze. Să se teamă mai bine de viaţă – asta e o luptă dură care se cere dusă, o disciplină care se cere îndurată, un drum greu care se cere parcurs.”