Când a dus-o pe Victoria pentru prima dată în PE, italianca a declarat că acţiunea ei a fost una simbolică, dorind să atragă atenţia asupra faptului că majoritatea femeilor nu pot împăca viaţa profesională cu cea de mamă.
Doamna Ronzulli, europarlamentar din Partidul Popular European, la fel ca și soţul ei, a fost aplaudată de colegii ei când s-a ridicat să vorbească.
„Aș vrea să văd că instituţiile europene se implică serios în această problemă, iar prima ar trebui să fie Parlamentul European, pentru ca toţi să putem duce cu bine aceste două vieţi", le-a spus Ronzulli colegilor, vorbind despre viaţa de mamă și cea de europarlamentar.
După 18 luni, se pare că micuţa Victoria a învăţat să voteze odată cu mama ei, care a demostrat că poate face faţă cerinţelor locului de muncă, cât și fetiţei sale. Iar colegii nu par deranjaţi deloc.
Surse: Daily Mail, BBC















