Însoţitorii zborului Asiana Flight 214 – eroii tragicului eveniment

106

Pentru acţiunile lor pline de curaj, însoţitorii de la bordul Asiana Flight 214, avionul care s-a prăbuşit sâmbătă după-amiază pe aeroportul internaţional San Francisco, au fost numiţi „eroii" acestui eveniment, notează Associated Press.

Şeful pompierilor din San Francisco, Joanne Hayes-White, a povestit reporterilor cum managerul de cabină al avionului prăbuşit, Lee Yoon-hye „a vrut să fie sigură că toată lumea a coborât … . A fost un erou".

Lee Yoon-hye a povestit momentul în care a observat flăcările care au cuprins aeronava după impact şi singurul gând care îi trecea prin minte în acel moment, acela de a începe procedura de salvare a pasagerilor. Pentru ca evacuarea să se producă într-un timp cât mai scurt, ea nici nu a avut timp să realizeze pericolul la care era expusă din cauza flăcărilor. Abia când a ajuns la un spital din San Francisco a aflat cât de grav era rănită.

Lee Yoon-hye, care a fost ultima persoană care a părăsit bordul navei aflat în flăcări, a mai relatat că, pentru a salva vieţile celor aflaţi în acel moment în avion, echipajul aeronavei a folosit topoare pentru a-l salva pe unul dintre colegi, de sub greutatea unui tobogan care îl sufoca. Un alt membru al echipei de însoţitori, de numai 30 de ani, a salvat viaţa unui băieţel speriat şi rănit, pe care l-a luat în spate pentru a-l evacua din avion.

În urma incidentului, preşedintele şi CEO-ul Asiana Airlines, Yoon Young-doo, împreună cu membrii consiliului de conducere al companiei, au susţinut o conferinţă de presă duminică la Seoul, în care au prezentat condoleanţe familiilor victimelor care şi-au pierdut viaţa în urma accidentului, informează Washington Post. Mai mult, atât preşedintele, cât şi membrii consiliului au exprimat mai mult decât o cerere de iertare, ei au făcut un gest simbolic solemn pentru cultura sud-coreană – o plecăciune adâncă în semn de profund regret.