Luptând pentru o viaţă normală, la 6 luni după tragedia din Bangladesh

305

În ediţia din luna iunie 2013, revista Semnele timpului scria despre tragedia care a avut loc pe 24 aprilie 2013, când o clădire de opt etaje ce adăpostea mai multe fabrici de textile s-a prăbușit în capitala Bangladeshului, omorând mai mult de 1.100 de oameni. Acum, la 6 luni de la incident, muncitorii din industria textilă încă se luptă se obţină un salariu de 220 de lei pe lună.

Echivalentul în taka (moneda Bangladeshului) al sumei în lei este salariul pe care speră să îl obţină sindicatul muncitorilor de la proprietarii fabricilor de textile și de la guvern. Sindicatul a cerut ca salariul minim, cu care sunt plătiţi acești muncitori, să fie crescut de la 3.000 de taka la 8.000 de taka, propunere care a fost refuzată. Un comitet de 6 membri format din oficiali guvernamentali, lideri sindicali și producători de textile au refuzat cererea, dar speră că muncitorii vor accepta o mărire până la 5.300 de taka, și vor înceta protestele care durează deja de câteva săptămâni bune.

Proprietarii fabricilor de textile au explicat că majorarea la 8.000 de taka este mai mult decât poate suporta întreaga industrie. Iar singurul motiv pentru care ţara a devenit al doilea cel mai mare exportator de haine din lume este mâna de lucru extrem de ieftină. Industria textilă este principala sursă de venit a ţării, care aduce în jur de 19 miliarde de dolari pe an. În fabricile din Bangladesh se produce ceea ce se numește „fast fashion" adică articolele de îmbrăcăminte pe care marile lanţuri de magazine, precum H&M, Zara, Esprit, Lee, Wrangler, Nike, Wal-Mart, United Colors of Benetton, le vând pe bandă rulantă, pentru că sunt produse de calitate inferioară, care se consumă repede.

Hennes & Mauritz, lanţul de magazine suedez cunoscut ca „H&M", este cel mai mare cumpărător de haine făcute în Bangladesh, conform Wall Street Journal. Reacţia la recomandarea creșterii salariilor minime a fost întâmpinată de ei cu rezerve. „Revizuirea salariilor minime este un pas în direcţia bună. Guvernul trebuie să ia decizia finală", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei. Industria textilă acomodează aproximativ 4 milioane de muncitori, dintre care 80% sunt femei, multe venind din zonele rurale și sărace ale ţării.

După teribila tragedie din aprilie 2013, Statele Unite au încetat să mai scutească Bangladeshul de taxele vamale la importuri, tocmai pentru că nu s-au luat destule măsuri care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale muncitorilor. Uniunea Europeană, care este cel mai mare importator de textile din ţară, doar a ameninţat că va lua măsuri, însă ameninţările nu s-au concretizat.

Mai mulţi producători textili au declarat pentru Wall Street Journal că se văd nevoiţi să pună o parte din costurile necesare pentru creșterea salariilor pe seama retailerilor internaţionali, care, atrași de puterea de muncă mare și ieftină, au făcut din ţară un fel de Mecca pentru industria modei. Cu toate astea, companiile nu ar plăti din buzunarele lor, ci ar trece cheltuielile pe seama cumpărătorilor.

Din fericire, acestea sunt atât de mici, încât sunt aproape insesizabile pentru cei care cumpără din lanţurile lor. Un simplu calcul matematic realizat de CNN arată că în Bagladesh costul de producţie al unei geci de blugi este de 3,72 dolari (incluzând și materialul, și mâna de lucru), pe când în SUA, costul s-ar ridica la 13,22 dolari. Cea mai mare diferenţă între ele o face mâna de lucru, care este plătită cu 0,22 dolari în Bangladesh și 7,47 dolari în SUA. Rubana Huq, directorul de management al grupului Mohammadi, o firmă de exporturi textile care îi are printre clienţi și pe H&M, Zara și Wal-Mart, a estimat că salariile muncitorilor din Bangladesh se acoperă cu 40 de cenţi din fiecare tricou, care s-ar vinde cu 6,75 dolari într-un magazin din Statele Unite. Compania Inditex, care deţine Zara, Pull & Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho etc. a refuzat să comenteze această declaraţie. Cert este că salariile ar putea crește chiar până la 8.000 de taka pentru muncitorii din Bangladesh dacă aceste firme ar crește preţul unui tricou cu doat 25 de cenţi, o creștere pe care cumpărătorii nici nu ar simţi-o, conchide Huq.