Monument în timp, pentru un gest: adolescenta care a salvat un bărbat de la linșaj

285

Când se strâng mai mulţi la un loc, oamenii sunt capabili să facă lucruri pe care nu le-ar face niciodată dacă ar fi singuri. Aceasta a fost lecţia pe care Keshia Thomas a văzut-o aplicată, atunci când avea 18 ani. Felul în care ea a răspuns la această lecţie continuă să îi inspire pe oameni și astăzi.

În 1996, când organizaţia Ku Klux Klan a iniţiat o manifestaţie în orașul Ann Arbour din Michigan (SUA), Keshia Thomas avea 18 ani. Asta nu a împiedicat-o să ia poziţie împotriva urii și discriminării pe care o promova KKK-ul și să iasă în stradă alături de alte câteva sute de persoane care au manifestat împotriva reuniunii organizaţiei rasiste.

„Atmosfera era tensionată", notează BBC, care relatează și că poliţia – echipată ca de revoltă, cu scuturi și gaze lacrimogene – oferea protecţie grupului de membri KKK. În același timp, manifestanţii anti-KKK protestau de cealaltă parte a unui gard instalat special pentru demonstraţii.

La un moment dat, o femeie dintre demonstranţii anti-KKK, strigă printr-o port-voce că, în mijlocul lor, se află un membru al Ku Klux Klanu-ului. Cei care au auzit s-au uitat în jur și au reperat un bărbat care purta un tricou imprimat cu steagul confederal (sau crucea Sfântului Andrei), un simbol controversat, emblemă a moștenirii sudiste, a sclaviei și segregării. Bărbatul, care avea și un tatuaj SS pe braţ, a început să fugă, însă a fost urmărit și prins de manifestanţii anti-KKK. Aceștia erau înfuriaţi de mesajul de ură pe care îl transmiteau simbolurile pe care le purta bărbatul. În acel moment, el reprezenta motivul pentru care ieșiseră toţi în stradă, deși nici până astăzi nu se știe dacă bărbatul era un suporter real al supremaţiei albilor sau al nazismului.

Keshia Thomas se afla printre manifestanţii care l-au urmărit pe bărbat, „doar ca să îl prindă". Însă când a văzut că, odată prins, bărbatul a căzut victimă furiei celorlalţi, tânăra s-a aruncat între victimă și bâtele celor care îl loveau fără discernământ. „Când l-au aruncat la pământ, am simţit ca și cum doi îngeri mi-ar fi ridicat corpul și m-ar fi întins pe jos", povestește Thomas.

Mark Brunner, un fotograf care era student pe vremea aceea a capturat întreaga desfășurare de acţiune în imagini. „Și-a riscat siguranţa fizică pentru a proteja pe cineva care, în opinia mea, nu ar fi făcut același lucru pentru ea", relata Brunner. „Cine face asta în ziua de azi?".

Întrebată ce i-a motivat reacţia, Thomas a explicat că nu doar religia ei a jucat un rol, ci și propria experienţă cu violenţa. „Știam ce înseamnă să fii rănit. În multe dintre ocaziile când eu am fost cea rănită mi-ar fi plăcut să fie cineva acolo care să îmi fi luat apărarea", a povestit ea presei, fără să ofere detalii despre genul de violenţă la care se referă. Chiar dacă circumstanţele ei au fost altele, „violenţa este tot violenţă – nimeni nu merită să fie rănit, cu atât mai puţin pentru o idee."

Tânăra nu a mai primit niciun semn de la acel bărbat pe care l-a salvat, însă povestește că a cunoscut un membru al familiei lui. Se afla într-o cafenea, povestea ea, când un tânăr a abordat-o și i-a spus doar „mulţumesc". Când l-a întrebat „pentru ce?" el i-a răspuns că bărbatul pe care l-a salvat ea era tatăl lui. Thomas a înţeles atunci că urmările gestului ei ar putea fi chiar mai mari decât păreau iniţial. „Cei mai mulţi oameni care rănesc provin din medii care i-au rănit. E un cerc vicios. Să spunem că mulţimea l-ar fi omorât pe bărbat sau l-ar fi rănit foarte foarte rău. Cum s-ar fi simţit fiul lui? Nu ar fi dus mai departe violenţa?"

„Nu vreau să mă gândesc că aceasta este cea mai mare dovadă a bunătăţii mele", aprecia Thomas, ani mai târziu. „În viaţă te străduiești mereu să progresezi." Thomas spune că încearcă să facă în fiecare zi câte ceva pentru a elimina stereotipurile rasiale. Nu gesturi măreţe, fiindcă tânăra crede că cele mai importante sunt gesturile mici și dese de bunătate. „Cel mai mare bine pe care îl poţi face este pur și simplu să fii bun cu altă fiinţă umană. Se poate reduce la o privire sau un zâmbet. Nu trebuie să fie un gest uriaș, monumental."