Organizaţiile criminale din Japonia distribuie ajutoare

205

Membrii organizaţiei criminale Yakuza patrulează pe străzile din Japonia pentru a asigura ordinea. Grupările criminale Yamaguchi-gumi, Sumiyoshi-kai şi Inagawa-kai-have au format patrule care se asigură că nu au loc jafuri şi spargeri în condiţiile în care ţara a fost destabilizată de cutremur, tsunami şi criza nucleară.

„Cei din Sumiyoshi-kai susţin că au livrat peste 40 de tone de ajutoare umanitare la nivel naţional, iar eu cred că această estimare este una moderată", a declarat Jake Adelstein, autorul cărţii Tokyo Vice. „În timpurile de criză, nu mai există Yakuza şi civili sau străini. Sunt doar fiinţe umane şi ar trebui să ne ajutăm unii pe alţii", i-a spus unul dintre liderii organizaţiei criminale Sumiyoshi-kai lui Adelstein, la telefon, notează slate.com.

Unul dintre liderii organizaţiei Sumiyoshi-kai le-a oferit loc de refugiu membrilor comunităţii străine din Japonia, „fapt nemaiauzit" printre membrii grupării mafiote, susţine Adelstein.

La doar câteva ore după ce cutremurul şi tsunamiul au lovit Japonia, mai multe organizaţii criminale au încărcat în vehiculele pe care le aveau la dispoziţie alimente, sticle cu apă şi pături, pentru a le distribui persoanelor din zonele afectate. Inagawa-kai-have, a treia organizaţie criminală a Japoniei, a trimis 25 de camioane cu ajutoare pentru sinistraţi, a doua zi după cutremur. Scutece pentru copii, lanterne, baterii, apă şi alte lucruri esenţiale vieţii de zi cu zi au fost puse la dispoziţia oamenilor din regiunea Tohoku.

„Japonia este o ţară ordonată. În timpul cutremurului, oamenii mergeau la pas pe stradă, fără să se grăbească. Atunci când la semafor era roşu, japonezii se opreau disciplinat la stop şi aşteptau. Şi-au dat seama că, în asemenea situaţii, cea mai importantă este ordinea, ei sunt ordonaţi în mod normal, dar în special acum. Este foarte diferit de ce se petrece în alte ţări unde oamenii se apucă de furat şi exploatează haosul, aşa ceva nu se poate întâmpla în Japonia, mentalitatea oamenilor este alta," notează Christopher Beam, de la Slate Magazine.

Japonezii s-au mobilizat exemplar după evenimentele dramatice din data de 11 martie, oferind lumii un exemplu de solidaritate şi de performanţă. Site-ul publicaţiei Forbes a publicat două fotografii cu un drum rupt de cutremur şi care, după doar 4 zile, era complet reparat, astfel încât maşinile de mare tonaj să poată să transporte alimente şi combustibil spre zonele lovite de tsunami.

Filantropia de care dau dovadă organizaţiile criminale din Japonia nu este ceva nou pentru japonezi. După cutremurul Kobe, care a lovit ţara în 17 ianuarie 1995, organizaţia Yamaguchi-gumi a fost una dintre primele care au reacţionat, oferind şi distribuind ajutoare celor afectaţi.