Pedeapsa fizică ca măsură de disciplinare ar trebui incriminată?

116

Sunt mulţi cei care susţin că pedeapsa fizică nu este necesară pentru educarea unui copil, însă sunt alţii, la fel de mulţi, care cred că aceasta, folosită în mod echilibrat, este benefică pentru corectarea comportamentelor greșite.

Comisarul pentru copii din Anglia, Maggie Atkinson, a declarat zilele trecute că animalele de companie şi adulţii sunt mult mai protejaţi împotriva violenţei decât copiii şi, prin urmare, ea susţine că este necesar ca părinţilor să li se interzică prin lege să folosească bătaia, notează charismanews.com.

Pe de-o parte, Atkinson susţine că pedeapsa fizică poate deriva în abuz, motiv pentru care ar fi mai bine să fie interzisă. Pe de altă parte, Colin Hart, director al Christian Institute, subliniază faptul că a stabili o posibilă legătură între pedeapsa fizică şi abuz este absurd, iar părinţii ar trebui să aibă dreptul de a-şi disciplina copiii. Potrivit declaraţiilor sale, interzicerea pedepsei fizice nu ar face altceva decât să-i scoată în afara legii pe părinţii care caută binele copiilor lor.

Guvernul respinge ideea lui Atkinson, subliniind în acelaşi timp că nu aprobă violenţa în dreptul copiilor, dar nici nu doreşte să-i incrimineze pe părinţii care consideră că o mică pedeapsă fizică este necesară pentru educarea copiilor. Legislaţia actuală a Angliei le permite părinţilor pedeapsa fizică, dacă aceasta este justificată şi nu lasă urme. Potrivit unor statistici din anul 2000, 88% dintre englezii care au participat la sondaj au declarat că, uneori, o mică bătaie este necesară.

Dat fiind faptul că părerile sunt împărţite atunci când este vine vorba de pedeapsa fizică drept metodă în educarea copilului, specialiştii avertizează asupra faptului că, de multe ori, distanţa dintre „o palmă la funduleţ" şi lovituri repetate poate fi destul de mică, motiv pentru care părinţii trebuie să se gândească bine atunci când decid să-i aplice copilului o pedeapsă fizică. Specialiştii au observat că acei copii care provin din familii unde principala metodă de disciplinare a fost bătaia, sunt mai înclinaţi fie spre violenţă, fie spre frica de cei din jur.

Psihologii insistă asupra echilibrului în ceea ce priveşte pedeapsa fizică şi recomandă, în măsura posibilităţilor, discuţiile cu cei mici, pentru a-i face să înţeleagă ce au greşit, ce anume îi deranjează pe părinţi din comportamentul lor şi de ce.