Atunci când Schindler a devenit subiectul unei ecranizări distinse cu şapte premii Oscar, nimeni nu bănuia că în România ar exista un personaj cu un impact similar. Dr. Traian Popovici, salvator a 20.000 de evrei, nu a beneficiat de o transpunere biografică pe peliculă, nu a câștigat Oscaruri și nu a intrat nici măcar în conștiinţa publică românească. În schimb, în mod nemeritat, a devenit un erou uitat al României. Însă viaţa lui nu este doar o poveste cu final nefericit, ci și o invitaţie la reflecţie.

Avocat de carieră, cu un doctorat în drept, și personalitate de prim rang a vieţii publice cernăuţene, Traian Popovici s-a remarcat prin solidaritatea și acţiunea sa curajoasă de salvare a evreilor cu ocazia desfăşurării acţiunilor de închidere în ghetou și apoi de deportare a acestora în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Din poziţia de primar al orașului Cernăuţi, el a înfruntat ordinele militare şi deciziile lui Antonescu și s-a opus cu înverşunare ghetoizării şi apoi deportării evreilor, afirmă jurnalistul francez Henri Gillet. Demis din funcţia sa publică pe motiv de abuz în serviciu, mort prematur la numai 54 de ani, în anonimat, „Traian Popovici nu a putut gusta recunoştinţa semenilor”, a notat recent jurnalistul pentru ziarul Adevărul.

Interesul extern în creștere

Statul Israel i-a acordat titlul de „Drept între popoare”, fiind primul român ce a primit o asemenea distincţie. În plus, un proiect cinematografic pare a se contura în străinătate, la iniţiativa celebrului actor american Dustin Hoffman. Încă din 2011, presa din România se grăbea să anunţe apariţia unei producţii cinematografice cu titlul „20.000 de sfinţi“, sub coordonarea unei Case de film canadiene.

Destinul unui om

Evenimentele la care a fost martor fără voia sa i-au tulburat profund viaţa, fiind consemnate într-o relatare autobiografică intitulată „Spovedania“. În ea mărturisește cum, în urma protestelor sale la nivelul cel mai înalt, reușește să îl determine pe mareșalul Antonescu să renunţe la planul de deportare a tuturor celor 50.000 de evrei din oraș. Drept urmare, 19.600 de evrei sunt salvaţi de la „deportate în Transnistria și, probabil, moarte”, așa cum a fost inscripţionat pe placa memorială din Cernăuţi amplasată în anul 2009 de către evreii ce îi datorează viaţa. Fascinat de personalitatea și destinul lui Traian Popovici, în prefaţa Spovedaniei publicate sub formă de carte, academicianul Răzvan Teodorescu menţiona: „Aduc un omagiu postum unui OM ale cărui fapte au devenit legendă pentru noi şi pentru generaţiile care vor urma.”

Poate fi considerat Traian Popovici un personaj legendar? Ar putea să devină unul, dacă exemplul său civic, asumarea riscului, forţa de convingere, fibra sa morală, profunzimea valorilor spirituale, capacitatea de a-i înţelege pe cei marginalizaţi şi dispreţuiţi ar constitui un model de civilizaţie. Dificultatea constă în răspunsul pe care trebuie să îl contureze România în legătură cu o asemenea „poveste de viaţă” și recuperarea ei din neantul istoric. Leon Volovici, director la Yad Vashem Museum (Ierusalim), scria în România literară în 1991: „Traian Popovici a murit în 1946 în floarea vârstei. Moarte neaşteptată, dar poate şi norocoasă. Nu este greu de închipuit la ce se mai putea aştepta sub noul regim (comunist). Şi, iarăşi, nu este greu de presupus de ce numele lui este aproape necunoscut. Printre evreii bucovineni, însă, ‘Domnul doctor’ a rămas o figură legendară. E frumos, dar parcă ceva nu este în ordine. El este (ar trebui să fie), înainte de toate, un erou al românilor.”

Principiile etice ale lui Traian Popovici

Care a fost resortul formidabilei rezistenţe a primarului? În condiţiile în care mulţi îşi justificau indiferenţa sau gesturile necugetate prin scuza că au primit ordin, Traian Popovici a avut tăria morală şi demnitatea umană să reziste. Decizia de a nu rămâne pasiv ilustrează faptul că oamenii nu sunt prizonieri ai unui destin imperturbabil, ci modelaţi de propria arhitectură mentală. „… dacă m-am învrednicit de această tărie de a nu ceda curentului, de a înfrunta pe cei mari, de a fi cu un cuvânt om nu e meritul meu. E meritul tuturor generaţiilor din care mă trag şi cari m-au învăţat ce e iubirea de oameni…” spunea fostul primar al Cernăuţiului, citat de către descoperă.ro. Traian Popovici nu a fost singurul beneficiar al unei asemenea tradiţii educaţionale. Aceeaşi educaţie o aveau şi mulţi alţii. Spre deosebire, însă, de aceștia, primarul „a transformat lecţia morală primită într-o filozofie a vieţii, o etică a comportamentului de fiecare zi”, reliefând, astfel, un aspect esenţial al umanităţii, conform Raportului prezidenţial despre Holocaust.

Lecţiile postume ale unei vieţi neirosite

Prin gestul său, Traian Popovici și-a periclitat viaţa, cariera, confortul căminului, dar a demonstrat că omenia poate fi menţinută și în situaţii limită. Astfel, a lăsat o poartă deschisă speranţei, constituind un licăr în beznă, pe un fundal de barbarie. Păstrându-și intactă propria conștiinţă și fiind gata să plătească preţul, primarul din Cernăuţi i-a învăţat pe români că se poate şi altfel. Atitudinea sa consecventă i-a inspirat să acţioneze împotriva tăcerii care este, de fapt, cel mai mare conspirator împotriva binelui. A acţiona sau a rămâne pasiv depinde, în ultima instanţă, de decizia asumării responsabilităţii personale. Fie doar și pentru această lecţie, Traian Popovici ar merita să intre în conștiinţa publică românească.

Foto: captură YouTube