Avatarul tău ar putea spune agenţilor de marketing cine eşti

123

Avatarele ar putea fi instrumente eficiente de marketing, deoarece ele pot oferi o reprezentare măsurabilă a personalităţii utilizatorului de Internet. Aceasta este concluzia unor cercetători de la Universitatea Concordia, din America, care au studiat corelaţia dintre personalitatea utilizatorilor de Internet și aspectul avatarelor pe care aceștia și le construiesc.

    Avatarele ar putea fi instrumente eficiente de marketing, deoarece ele pot oferi o reprezentare măsurabilă a personalităţii utilizatorului de Internet. Aceasta este concluzia unor cercetători de la Universitatea Concordia, din America, care au studiat corelaţia dintre personalitatea utilizatorilor de Internet și aspectul avatarelor pe care aceștia și le construiesc.    „Până în anul 2011, 80% din utilizatorii de Internet și companiile din topul celor mai bogate 500 de firme vor avea un avatar sau o prezenţă într-o comunitate virtuală,” a declarat dr. H. Onur Bodur, profesor la Concordia John Molson School of Business din SUA, citat de Science Daily.    Primul lucru pe care l-au observat, în cadrul studiului, profesorul și echipa sa, a fost că numărul membrilor comunităţii-avatar SecondLife a crescut de mai mult de 20 de ori între 2006 și 2009 și a ajuns la aproape 15 milioane. Apoi, cercetătorii au analizat personalitatea deţinătorilor de avatar și modul în care aceasta se reflectă în construcţia avatarului. Ei au evaluat diverse indici vizuale precum atractivitatea, sexul, coafura sau expresia feţei avatarului, pentru a verifica legătura dintre acestea și personalitatea omului din spatele imaginii.

   Experţii au putut concluziona că impresiile formate chiar și din informaţii puţine precum cele oferite de lumea virtuală pot ajuta la construirea unei imagini corecte despre utilizator. Astfel, adoptarea unui avatar cu aspect modern poate fi indiciul unei personalităţi extrovertite, iar utilizarea avatarelor cu aspect copilăros poate fi indiciul unei personalităţi cooperante.    „Această cercetare și cele care vor urma ar putea să arate că reprezentările online ale consumatorilor (precum avatarele) pot fi folosite pentru identificarea segmentelor de consumatori,” a declarat dr. Bondur, subliniind importanţa pentru marketing a studiului său, care a fost publicat în jurnalul Psychology & Marketing.

Niciun articol afișat