Studiu: femeile şi bărbaţii ajung fericiţi pe căi diferite

594

Bărbaţii şi femeile au concepţii diferite în ceea ce priveşte fericirea, iar gradul de fericire pe care şi unii şi alţii îl obţin depinde de gen, arată un studiu de la Benenden Health Society, Marea Britanie.

Studiul a luat în considerare 12 factori ai vieţii şi a constatat că nivelul de fericire raportat de participanţi a fost de 64%, dar femeile şi bărbaţii au raportat în mod diferit nivelul de fericire atins. Cercetătorii au observat că bărbaţii se simt mai satisfăcuţi decât femeile cu privire la aspectul lor fizic. Din acest motiv, ei ating un nivel mai înalt al fericirii. La fel se întâmplă şi în ceea ce priveşte cariera, venitul şi siguranţa locului de muncă.

În schimb, în ceea ce priveşte viaţa de familie, viaţa sentimentală şi sexul, femeile sunt cele care experimentează un nivel mai înalt de fericire. Printre factorii care contribuie la atingerea fericirii, atât la femei, cât şi la bărbaţi, se află vremea bună, un regim alimentar sănătos, siguranţa locului de muncă, prevenirea sau combaterea bolilor şi timpul petrecut cu familia, informează descopera.ro.

De asemenea, cercetătorii au mai analizat şi ceea ce îi îngrijorează pe oameni, constatând că, pentru 46% dintre subiecţii intervievaţi, este vorba despre situaţia financiară. Aceştia au subliniat faptul că şi-ar dori venituri mai mari, nu pentru a se îmbogăţi, ci pentru a-şi diminua grijile zilnice. Cu toate că jumătate dintre participanţi au raportat că au o perspectivă pozitivă asupra vieţii, unul din cinci cupluri a declarat că optimismul partenerilor a scăzut după căsătorie.