România: Primul recensământ după intrarea în UE

12

Primul recensământ al populaţiei şi locuinţelor, realizat după intrarea României în Uniunea Europeană, va începe mâine.

Recensământul, care se va desfăşura între 20 şi 31 octombrie, beneficiază de „un buget de peste 45 de milioane de euro pentru perioada 2011-2014", a declarat, marţi, preşedintele Institutului Naţional de Statistică.

Printre noutăţile introduse în Recensământul populaţiei şi al locuinţelor se numără posibilitatea persoanelor de a-şi declara dubla cetăţenie, apartenenţa la o anumită etnie sau cult religios, dar şi întrebările pentru persoanele cu dizabilităţi, potrivit preşedintelui INS, Vergil Voineagu, citat de Mediafax.

Preşedintele INS a mai spus că există posibilitatea ca persoanele care lipsesc din ţară în perioada 20-31 octombrie să ridice formularele de la consiliile locale, organizate la nivelul fiecărei localităţi şi al fiecărui sector, notează HotNews.

„România se alătură astfel ţărilor care realizează recensământul naţional. Este un recensământ unic în România, primul care se desfăşoară după intrarea României în Uniunea Europeană. În urma recensământului vom afla nu numai câţi români sunt în ţară; recensământul va informa asupra dinamicii populaţiei şi a viitorului. Elaborarea de strategii sau bugete nu poate să fie făcută fără datele unui recensământ", a declarat responsabilul pe probleme de securitate ONU în România, François Farah.

(Foto: Dreamstime)