Şapte liliputani din Maramureş, la Auschwitz

527

O carte publicată pe 12 februarie 2013 aduce în atenţia presei povestea a şapte liliputani în lagărul de la Auschwitz. Autorii Yehuda Koren şi Eilat Negev se bazează pe investigaţii şi multiple interviuri cu Perla Ovitz, singura supravieţuitoare a trupei de „pitici", a cărei poveste a fost înregistrată şi pentru o serie de documentare a canalului de televiziune History.

Perla Ovitz a murit la vârsta de 80 de ani, pe 9 septembrie 2001, dar a lăsat în urmă istorisiri care au captat atenţia mai multor cotidiene şi site-uri, precum Catholic Online, Daily Mail şi Gândul dedicând spaţii generoase pentru această poveste care aduce lumină asupra atrocităţilor care se întâmplau la Auschwitz.

Dacă majoritatea poveștilor supravieţuitorilor se centrează pe viaţa în lagăr, mai puţine povești vorbesc despre experimentele medicale pe care le făceau doctorii regimului nazist. Povestea trupei de liliputani este una dintre acestea.

Luaţi din paradisul lor înfiinţat cu greu în satul maramureșean Rozavlea, viaţa membrilor familiei de evrei s-a schimbat complet în mai 1944 când soldaţii naziști au sosit în sat și au luat toţi evreii pentru a-i duce la Auschwitz.

Viaţa pornise oricum cu un dezavantaj pentru cei șapte care s-au născut diferiţi de majoritatea oamenilor. Chiar și în familia lor erau persoane de statură normală. Nu au avut o altă soluţie decât să formeze o trupă de circ. Din fericire trupa a avut succes călătorind prin Europa și ţinând spectacole chiar în faţa Regelui Carol al II-lea la București, astfel încât în satul lor ajunseseră cei mai bogaţi.

Bogăţia însă nu i-a ajutat cu nimic când au fost puși la un loc cu toţi ceilalţi evrei în lagărul german. Dar statura lor mică i-a ajutat. Când au sosit în lagăr și soldaţii i-au văzut, a fost imediat chemat doctorul Joseph Mengele, care se ocupa cu experimentele. Mengele nu fusese niciodată mai încântat la vederea unor deţinuţi: „Voi avea de muncă 20 de ani de acum încolo!"

Din acest motiv doctorul i-a scăpat de mai multe ori de camera de gazare, dar și de alte pericole. Alţi liliputani avuseseră o soartă mai groaznică. Un tată și fiu, care au ajuns în lagăr la trei luni după trupa de circ, au fost omorâţi în chinuri groaznice la ordinele doctorului, care a decis că scheletele lor ar arăta bine într-un muzeu din Berlin. A fost atât de mulţumit de rezultate, încât un alt liliputan a fost aruncat într-o baie de acid pentru scheletul său.

„Ne-am împăcat cu gândul că nu vom ieși din acest loc," a spus Perla, conform Daily Mail.

Cei șapte liliputani, învăţaţi mereu să fie voioși și să binedispună oamenii, au folosit aceleași tactici în preajma doctorului pentru a rămâne în viaţă. Toată lumea știa că dacă doctorul era fericit înseamnă că fusese să îi vadă pe micuţi. Ei erau mereu binedispuși în preajma lui și îl tratau cu cel mai mare respect adresându-i-se cu „Excelenţa Ta", deși erau supuși zilnic la experimente groaznice.

Doctorul Mengele avea de gând să publice o lucrare în genetică, cu scopul de a demonstra că rasa evreilor a degenerat într-un popor de pitici și infirmi. Pentru asta trebuia să afle codul genetic pentru nanism. În fiecare săptămână le lua sânge subiecţilor din Maramureș și când leșinau pentru că nu mâncau, aștepta să își revină și continua. Mengele făcea teste pentru probleme renale, pentru ficat, pentru tifos şi sifilis, în timp ce psihiatrii din lagăr îi supuneau la teste de inteligenţă. Cele mai dureroase experimente erau cele prin care li se turna alternativ apă fierbinte şi apă foarte rece în ureche. Perla a spus, conform Daily Mail, că acest experiment îi ducea la nebunie. De asemenea, li s-au scos dinţi sănătoşi fără niciun fel de anestezie sau li s-a smuls părul din cap.

Când veneau generalii în vizită, Mendel le dădea piticilor farduri și îi punea să defileze dezbrăcaţi conform coregrafiei lui și cu mâinile sus. În timpul acesta el îi înţepa cu un tac de biliard pentru a ilustra anumite organe interne. Generalii erau foarte încântaţi.

Sfârșitul a venit pe neașteptate. În ianuarie 1945, când armata rusă se apropia, Mendel și-a strâns documentele și a fugit. Șapte luni mai târziu, familia Ovitz a ajuns acasă unde a găsit comorile pe care le îngropaseră sub mașină. Dar satul se schimbase cu totul, din cei 650 de evrei care locuiseră acolo, doar 50 s-au mai întors.