Se crede că a fost găsit cel mai căutat criminal nazist

370

Informaţia a fost anunţată de centrul de căutare a naziştilor Simon Wiesenthal, care a predat autorităţilor din Budapesta o serie de dovezi că suspectul Laszlo Csatary se află în Ungaria.

„În urmă cu 10 luni, o persoană ne-a furnizat informaţii care ne-au permis să îl localizăm pe Laszlo Csatary la Budapesta. Acest informator a primit recompensa de 25.000 de dolari pe care am acordat-o în schimbul informaţiilor care să permită găsirea criminalului nazist", a explicat Efrain Zuroff, de la Centrul Simon Wiesenthal pentru AFP.

Procurorul adjunct din Budapesta, Jeno Varga, nu a fost în măsură să confirme informaţia declarând că ancheta este în curs de desfăşurare, iar Parchetul studiază informaţiile primite.

Cel mai căutat criminal nazist din lume Laszlo Csatary, în vârstă de 97 de ani, este acuzat de complicitate la uciderea a 15.700 de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În acea vreme, Csatary era şeful poliţiei din oraşul slovac Kosice, pe atunci aflat sub conducere maghiară.

Împreună cu informaţiile legate de locaţia în care se află Csatary, centrul Simon Wiesenthal a predat autorităţilor şi dovazi legate de rolul pe care l-a avut acesta în deportarea a mii de evrei din Kosice şi din împrejurimi la lagărul Auschwitz, în primăvara anului 1944.