Papa a implorat iertarea lui Dumnezeu şi a victimelor, pentru abuzurile comise de preoţi

18

    Papa Benedict al XVI-lea a încheiat anul preoţesc implorând iertarea lui Dumnezeu şi a lumii pentru abuzurile comise în sânul Bisericii Catolice. „Implorăm cu insistenţă iertarea lui Dumnezeu şi a persoanelor implicate şi promitem că vom face tot ce este cu putinţă pentru a împiedica astfel de lucruri să se mai întâmple vreodată," a declarat Papa în omilia adresată preoţilor, informează AP.

    Adresându-se celor 15.000 de preoţi din întreaga lume, prezenţi în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a declarat că anul care fusese anunţat ca „anul preotului catolic" s-a încheiat foarte diferit de cum ar fi trebuit.

    „Chiar în anul sărbătoririi sacramentului sacerdotal, păcatele preoţilor au ieşit la iveală," a declarat Papa. Contrar aşteptărilor, Pontiful nu a mai anunţat nicio nouă măsură în privinţa abuzurilor sexuale din Biserică, ci a vorbit despre nevoia preoţilor de a reflecta la „curajul lui Dumnezeu" Care a încredinţat oamenilor sarcina de a fi preoţi, şi despre nevoia de a privi la „toiagul Păstorului, cel care protejează credinţa de cei care o falsifică."