În teritoriul locuit de populaţia kurdă, în Irak, peste 40% dintre femeile și fetele cu vârste între 11 și 24 de ani au fost victimele mutilării genitale (FGM – female genital mutilation), conform unui studiu publicat de Human Rights Watch, în luna iunie a.c. Alte surse susţin că procentul este mult mai mare.

Peste 40% dintre fetele cu vârste între 11 şi 24 de ani din districtul Chamchamal (Irak) au fost supuse procedurii, potrivit unui studiu realizat de Ministerul Drepturilor Omului. După 1.408 interviuri cu fete în jurul vârstei de 14 ani, în provinciile Arbil şi Sulaimaniya, precum şi în regiunea Kirkuk (Irak), organizaţia nonguvernamentală WADI a concluzionat că 72,7% dintre acestea au fost circumcise. Studiul Human Rights enumeră mai multe tipuri de mutilare practicate, variind de la extirparea labiei majore şi minore sau doar a uneia dintre ele până la perforaţii, cauterizări sau tăieturi.

Procedura este aplicată fetelor între 3 şi 12 ani şi este îndeplinită de obicei de o moaşă care foloseşte un brici nesterilizat. Motivele care stau la baza acestei practici ţin de factori socioculturali şi religioşi. În unele cazuri este considerată o formă de păstrare a identităţii culturale. De multe ori, mutilarea genitală este văzută ca o formă de prevenire a imoralităţii şi de păstrare a virginităţii fetelor. Evitarea comportamentelor sexuale deviante sau raţiuni care ţin de igienă sau estetică se numără printre motivele determinante. În Sudan se crede că această practică o face pe fată mai frumoasă. Mutilarea genitală feminină contravine funcţionării naturale a corpului uman şi nu are beneficii de sănătate cunoscute, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

„Îmi amintesc că mama și cumnata ei ne-au luat pe noi, două fete, și mai erau încă patru fete. Am mers la Sarkapkan pentru procedură. Ne-au dus în baie, ne-au desfăcut picioarele și au tăiat ceva. Ne-au făcut asta fiecăreia în parte, fără anestezie. Îmi era teamă, dar am îndurat. N-au făcut nimic pentru a ne calma durerea. A urmat o săptămână de durere. După aceea a mai durut un pic. Nu am fost la medic. [Ele] nu au fost preocupate de asta. Aveam multe dureri în această zonă, la menstruaţie,“ își amintește Gola S., în vârstă de 17 ani.

Deşi este dificil de spus care este numărul exact al victimelor acestei practici tradiţionale, OMS apreciază că între 100 şi 140 de milioane de fete şi femei din întreaga lume au fost supuse, într-o formă sau alta, circumciziei. Peste 3 milioane de fetiţe africane sunt mutilate astfel anual. Practica este întâlnită în cel puţin 28 de ţări ale continentului african, dar şi în Orientul Mijlociu şi în Asia. Fenomenul este întâlnit şi în comunităţile de imigranţi din Europa, America de Nord şi Australia. În Statele Unite, deşi practica mutilării genitale este scoasă în afara legii, numeroase familii de imigranţi africani sau musulmani sunt presate de cutumele religioase şi culturale să-şi circumcidă fetele.

Cazuri de mutilare genitală feminină au fost identificate rar în SUA, dar este foarte probabil ca mutilarea să se practice în afara legii, atât în SUA, cât şi peste hotare, susţin medicii şi grupurile de sprijin. Se estimează că în SUA, peste 228.000 de femei au fost supuse procedurii sau sunt pe cale de a fi mutilate, din cauza faptului că provin din anumite tradiţii religioase. În iunie 2010, poliţia din Looro Sub County (Uganda) a arestat două persoane care aplicau această mutilare tradiţională. Activişti pentru drepturile omului au cerut ca subiectul să fie inclus pe lista de dezbateri a Summitului Uniunii Africane, care s-a desfăşurat în Uganda.

Un studiu publicat de Federaţia Internaţională de Ginecologie şi Obstetrică relevă că mutilarea genitală feminină are efecte imediate şi pe termen lung, efecte de ordin fizic, sexual şi emoţional. S-au constatat consecinţe negative asupra sănătăţii reproducerii. Pe termen lung pot apărea anemii, formarea unor chisturi, dureri în timpul întreţinerii de relaţii sexuale, disfuncţii sexuale etc. De asemenea, femeile care au căzut victime acestei practici comportă riscuri sporite de a avea complicaţii la naştere. FGM a fost asociată şi cu apariţia cazurilor de infertilitate. Practica nu este limitată la o anumită tradiţie religioasă, musulmani, creştini, evrei sau adepţi ai unor religii tradiţionale regăsindu-se deopotrivă printre cei care recurg la această procedură.