Ce postări regretă cel mai mult tinerii pe Facebook

672

Statusurile de pe Facebook pe care tinerii regretă cel mai adesea că le-au publicat sunt cele legate de sex, politică, religie, alcool şi cele în care şi-au dezvăluit sentimentele sau emoţiile, arată un studiu realizat de Universitatea Carnegie Mellon şi intitulat „Am regretat din momentul în care am apăsat butonul share".

În principal nu conţinut statusurilor este regretat, ci consecinţele neprevăzute, cei care le-au citit (care nu fac parte din lista de prieteni) şi momentele jenante.

În ceea ce priveşte consecinţele neprevăzute, participanţii la studiu au enumerat postarea unor statusuri sau fotografii în care au etichetat persoane în stare evidentă de ebrietate, în care au făcut remarci sexiste sau rasiste şi care au avut consecinţe profesionale.

În a doua categorie, cea a publicului lărgit care are acces la postări, tinerii recunosc că au omis sau au uitat că postările pot fi citite şi de alte persoane, nu doar de cei din lista lor de prieteni.

În cele din urmă, momentele jenante au rezultat din tendinţa umană de a te comporta altfel pe internet decât în realitate. Exagerările, sarcasmul sau comentariile batjocoritoare le-au creat probleme tinerilor, arată studiul.