Cercetător Facebook: „Oamenii sunt mai predictibili decât particulele”

56

Cercetătorul britanic Stephen Wolfram, care a scris prima lucrare știinţifică la 15 ani, iar la 20 de ani a obţinut doctoratul în fizica particulelor elementare, a realizat recent un studiu care scoate la iveală tiparele de comportament ale utilizatorilor Facebook.

După ce a dezvoltat două sisteme de calcul extrem de influente – softul algebric Mathematica și popularul motor de căutare Wolfram Alpha -, cercetătorul a realizat un studiu sociologic pornind de informaţiile personale puse la dispoziţie de peste un milion de utilizatori Facebook.

În cadrul unui interviu pentru revista Der Spiegel, Wolfram a afirmat că studiul răspunde la întrebări de tipul „Cum variază numărul prietenilor în funcţie de vârstă?” sau „Ţinând cont de vârsta mea, care sunt vârstele prietenilor mei?”. Rezultatele au arătat că, în cazul utilizatorilor foarte tineri, vârsta prietenilor e, în cea mai mare măsură, aceeași cu vârsta proprie, însă plaja de vârste se lărgește pe măsură ce vârsta utilizatorului e mai mare. Pe scurt, distribuţia vârstelor prietenilor e în funcţie de vârsta utilizatorului.

Chiar și statutul relaţional poate fi aflat în funcţie de vârstă – o dată cu creșterea în vârstă, numărul de persoane singure scade, iar cel al persoanelor căsătorite crește.

Când compari datele cu cele de la biroul de recensământ, se suprapun aproape perfect, existând însă și anumite diferenţe. Spre exemplu, sunt persoane care, de dragul amuzamentului, afirmă pe Facebook că sunt căsătorite, dar au doar 13 ani.

De asemenea, poţi monitoriza tendinţele de migrare ale oamenilor în diferite ţări, pe baza informaţiilor puse de ei înșiși la dispoziţie pe Facebook cu privire la locul de unde provin și la cel unde trăiesc la momentul respectiv.

În plus, poţi determina și subiectele abordate pe Facebook pe baza genului și vârstei persoanelor. Bărbaţii sunt mai interesaţi de politică, în special odată cu înaintarea în vârstă. Femeile par mai puţin interesate să scrie despre impresiile de călătorie, în comparaţie cu bărbaţii, pe măsură ce înaintează în vârstă. Iar oamenilor le place să vorbească despre vreme pe măsură ce îmbătrânesc.

La finalul interviului, Wolfram a afirmat că, din postura de fizician, care a studiat toată viaţa comportamentul particulelor submoleculare, poate afirma că graficele analitice ale comportamentului oamenilor sunt mai stabile decât cele care analizează comportamentul particulelor elementare. Cu alte cuvinte, conchide el, oamenii sunt, într-un fel, mult mai predictibili decât particulele elementare.