Un bărbat a paralizat după ce a salvat o fetiţă

10

Un bărbat din SUA a rămas paralizat după ce s-a aruncat în apă pentru a salva de la înec o fetiţă de patru ani, relatează Associated Press.

Michael Patterson, în vârstă de 43 de ani, ieșise împreună cu fiul său să viziteze Euharlee Creek din Georgia, atunci când au observat o fetiţă aflată în pericol de înec în apa pârâului, povesteşte sergentul Chad King de la Departamentul de Incendii din Rockmart. Patterson s-a aruncat în apă și a reușit să salveze micuţa de patru ani. După ce a salvat-o pe fetiţă, mama acesteia, Carlissa Jones, povesteşte că l-a observat pe acesta cum plutea la suprafaţa apei, notează Daily Mail. În timpul săriturii, bărbatul se lovise grav la cap. 

Patterson, numit de Carlisse „înger" şi „erou", a rămas paralizat de la piept în jos în urma acestei sărituri.

Ceea ce îi agravează situaţia lui Petterson este că, era angajat recent și nu avea asigurare de sănătate, după spusele mamei lui, Vicki Davis. „Rugaţi-vă şi rugaţi-vă şi păstraţi-vă credinţa. E tot ce puteţi face", a declarat ea pentru wsbtv.com.