Uniunea Europeană, printre vinovaţii atacului de la Perla

258

De două zile românii caută răspunsuri şi vinovaţi pentru atacul armat din coaforul de la Perla, unde Gheoghe Vlădan, angajat MAI, a descărcat 10 cartuşe din pistolul Glock de 9 milimetri, omorând două persoane şi rănind alte șase. Televiziunile de ştiri în mod special au întors povestea pe toată feţele şi au găsit vină tuturor, de la vremea de afară până la Băsescu. Însă jurnaliştii de la Gândul au stat de vorbă cu o persoană care pune lucrurile într-o altă perspectivă.

Totul începe cu o vorbă parcă desprinsă din filmele cu mafioţi: „ E de-al nostru". Şi continuă cu : „sunt două feluri de poliţişti: ăia din Poliţie şi ăia de la Poliţie", spune pentru Gândul Constantin Grumezescu, fost şef al Serviciului Arme şi Muniţii din Poliţia Română (de unde se obţine permisul de armă), acum pensionar şi proprietarul unui magazin de arme şi muniţie. Vlădan nu era un poliţist, ci era un şofer angajat din sursă externă, care a beneficiat astfel de gradul de poliţist.

Şi ce fac poliţiştii între ei? Închid ochii, nu își fac treaba, nu garantează pentru nimic, iar psihologii şi psihiatrii care lucrează cu ei, fac exact la fel: „De exemplu, la poliţişti, controlul se face la psihologii noştri, nu te duci pe stradă. Şi uneori psihologul când aude că eşti de la MAI, zice hai, domne, că nu e ultimul jegos", spune Grumezescu.

Chiar prin faţa fostului şef al Serviciului Arme şi Muniţii au trecut oameni cărora le-a dat personal arma avizată, pe care au folosit-o mai târziu ca să se sinucidă. „Eu am zis să fie sănătoşi. Bine că nu au luat şi pe alţii cu ei". La astfel de replici să nu ne mirăm prea mult că ajungem în asemenea situaţii.

Sistemul însă ar trebui să ne protejeze mult mai bine având în vedere că România are una dintre cele mai restrictive legi din lume privind deţinerea de arme de foc. Armă cu glonţ au voie să aibă doar magistraţii, diplomaţii, militarii, poliţiştii şi demnitarii (primari, miniştri, parlamentari). Bodyguarzii de la firmele private, de exemplu, nu au voiesă deţină pistol cu glonţ.

Conform Poliţiei Române, înainte ca cineva să poată obţine permis de armă cu glonţ, letală, poliţiştii trebuie să stabilească, la domiciliul solicitantului, „cum este cunoscut la locul de domiciliu, vicii, dacă este violent, dacă obișnuiește să consume frecvent băuturi alcoolice şi dă naştere la scandaluri, e angrenat în procese cu vecinii, dacă are un comportament deviant, dacă face parte dintr-o familie dezorganizată, dacă se află în stări conflictuale, dacă are debite faţă de persoane fizice sau juridice", conform Gândul.

De asemenea, poliţiştii trebuie să obţină date despre membrii familiei solicitantului, dacă aceştia au boli neuro-psihice, antecedente penale sau vicii, precum şi date despre anturajul solicitantului. Chiar şi după acordarea permisului de armă cu glonţ, poliţiştii sunt obligaţi să facă un control la domiciliul posesorului, pentru a verifica dacă respectă condiţiile de păstrare a armei.

Dar Vlădan era „unul de-al lor", aşa că verificările pentru modul în care a obţinut autorizaţia pentru deţinere de armă se fac post-atac. Conform legii, după ce soţia lui Vlădan a depus plângere la Poliţie pentru că se simţea ameninţată, permisul de armă ar fi putut să-i fie suspendat.

De asemenea, există suspiciuni că Vlădan ar fi primit tratament psihiatric împotriva depresiei, deci nici condiţia aptitudinii psihice pentru deţinerea de armă de foc nu ar mai fi fost respectată.

Şi deşi avem una dintre cele mai restrictive legi din UE privind deţinerea armelor, „totuşi, o să vedeţi din ce în ce mai des incidente. Deocamdată la noi nu prea vezi jafuri armate, dar or să urmeze. Am intrat în Europa cu drogurile, arma vine după astea. Mai este şi foametea, şi faptul că pe mulţi i-a dat afară de la serviciu şi nu au ce face", vede Grumezescu lucrurile.

Şi s-ar putea să aibă ceva dreptate. Numărul românilor care au obţinut permis de port-armă a crescut cu 20.000 anul trecut. Dacă în 2010 erau 136.000 de posesori legali de armă de foc, în martie 2012 sunt peste 157.000. Dintre ei, peste 30.000 sunt doar în Bucureşti, conform datelor obţinute de Gândul de la Poliţia Română.

De asemenea, o anchetă Eurostat din 2010 punea România pe locul al şaselea între ţările din Uniunea Europeană cu cea mai ridicată rată a omuciderilor, studiul incluzând şi cazurile de eutanasiere şi pruncucidere. În afara Uniunii Europene cea mai înarmată societate civilă este cea americană, care înregistrează un număr de 90 de arme la fiecare 100 de cetăţeni, conform Reuters. Aproape jumătate din cele 8 milioane de arme care se produc la nivel mondial în fiecare an sunt achiziţionate de Statele Unite. Pe locurile doi şi trei se află India, respectiv China.

Una dintre ţările cu cea mai mică rată a omuciderilor, dar totodată cu o societate bine înarmată este Elveţia, cunoscută de altfel pentru tradiţia sa cu armele, cât şi pentru siguranţa cetăţenilor. Ţara are o popualaţie de 6 milioane, dintre care 2 milioane sunt înregistrare ca deţinând o armă. Asta se datorează sistemului de apărare al ţării, care nu s-a mai schimbat de câteva secole, conform BBC.

În loc de a avea o armată stabilă, ţara le cere bărbaţilor să participle în fiecare an la câte un training militar, pe aproape toată perioada vieţii. Astfel toţi bărbaţii sunt dotaţi cu o anumită armă şi muniţie pe care trebuie să le ţină acasă. Femeile nu sunt obligate să deţină arme dar sunt încurajate să o facă. În afară de asta restricţiile pentru cumpărarea unei arme sunt foarte laxe.

Cu toate astea, Elveţia a înregistrat în 2010 o rată a criminalităţii de 0,70 la 100.000 de oameni, în timp ce în România între 2006 şi 2008 procentul omuciderilor a fost de 2,08% la 100.000 de locuitori, conform raportului Eurostat.

Care este atunci diferenţa? Unii consideră că pentru elveţieni deţinerea unei arme faca parte din cultura lor şi sentimentul de apărare al ţării. În afară de asta, politica lor de neutralitate şi neimplicare în schemele politice mondiale a ţinut societatea departe de depravare şi a munţinut condiţiile de trai ridicate. România în schimb ţine morţiş să se afunde cât mai tare în iţele UE şi dacă am crezut că asta o să ridice nivelul societăţii noastre, poate pe undeva ne-am înşelat şi poate poziţia lui Grumezescu, deşi sumbră şi nu neapărat profundă, este într-o anumită măsură justă.