A murit cel mai bătrân om de pe planetă

260

Cea mai în vârstă persoană din lume a murit weekendul trecut, la vârsta de 127 de ani, după mai multe luni de boală, a anunţat familia acesteia, citată de AFP.

Deşi autorităţile internaţionale pun sub semnul îndoielii vârsta femeii, documentele oficiale arată că Luo Meizhen din China s-a născut în anul 1885, detaliu care o clasează drept cea mai bătrână persoană în viaţă în acest an, susţine fiul ei, Huang Youhe.

Dubiile cu privire la vârsta femeii apar din cauză că sistemul fiabil de înregistrare a naşterilor a fost implementat în China abia după zeci de ani de la naşterea acesteia. În plus, tinereţea copiilor săi este un alt element pe fondul căruia vârsta înaintată a femeii este pusă sub semnul îndoielii. Astfel, unul dintre copii ar fi fost născut pe când Meizhen avea 61 de ani. Cu toate acestea, în permisul său de rezidenţă şi în cartea de identitate, anul naşterii este înscris ca fiind 1885.

Persoana desemnată oficial ca fiind cel mai bătrân om de pe planetă a fost japonezul Jiroemon Kimura, în vârstă de 116 ani, care a murit astăzi, după ce luna trecută a fost internat la spital din cauza pneumoniei, informează Reuters. Moartea sa vine după ce luna trecută James Sisnett, considerat al doilea cel mai bătrân om din lume, a decedat la vârsta de 113 ani.