batran

Chiar și început târziu, sportul aduce beneficii substanţiale

„Mai bine mai târziu decât niciodată" pare să se aplice și în ceea ce privește sportul. Persoanele care încep să facă sport în jurul vârstei de 60 de ani au mari șanse să nu întârzie bolile majore ale bătrâneţii, și chiar demenţa, sugerează o cercetare publicată în British Journal of Sports and Medicine.

Fumatul te face să arăţi mai bătrân

Pielea fumătorilor îmbătrânește mult mai rapid, comparativ cu cea a nefumătorilor, lucru vizibil prin prezenţa pungilor sub ochi și a ridurilor formate în jurul gurii, susţin cercetătorii americani, citaţi de Reuters.

1 din 3 adulţi e discriminat din cauza vârstei

Discriminarea pe fondul vârstei afectează unul din trei adulţi de peste 50 de ani, arată un studiu britanic, citat de Reuters.

Tot mai mulţi americani au grijă personal de bătrânii familiei

Numărul adulţilor care au grijă de un membru bolnav sau în vârstă din familie a crescut cu 10 procente în perioada 2010-2013, arată un studiu american citat de Reuters.

A murit cel mai bătrân om de pe planetă

Cea mai în vârstă persoană din lume a murit weekendul trecut, la vârsta de 127 de ani, după mai multe luni de boală, a anunţat familia acesteia, citată de AFP.

A murit al doilea cel mai bătrân om din lume

Considerat o referinţă vie pentru evenimentele istorice din Insulele Barbados, James Sisnett, al doilea cel mai bătrân om de pe planetă, a murit în somn joia trecută, la venerabila vârstă de 113 ani, informează CNN.

Studiu + Foto: Fericirea vine odată cu vârsta

Dacă viaţa te lovește atât de dur acum încât abia-abia te mai ridici, e firesc să te gândești că la bătrâneţe, când te vor părăsi puterile, vei fi și mai nefericit. Mai mulţi cercetători de la o universitate din Anglia au însă motive întemeiate să te contrazică.

A murit cel mai bătrân elev din lume

Kimani Maruge, cel mai vârstnic elev din lume, a încetat din viaţă pe data de 14 august 2009. Kimani declara că s-a înscris la şcoală ca să „înveţe să citească Biblia, întrucât nu are încredere în versiunea pe care o ascultă la biserică".