VIDEO: Creştem împreună în UE – rasişti, sexişti şi imperialişti

26

Un videoclip conceput pentru a promova Uniunea Europeană într-o lumină pozitivă şi pentru a încuraja noi ţări la aderare, se confruntă cu acuzaţii de rasism, sexism şi imperialism, conform Mediafax.

În esenţă clipul, lansat sub titlul „Growing Together" (Creştem împreună) sugerează cucerirea UE în mod paşnic a trei agresori care, privind stereotipic, reprezintă ţări non-europene. Unul este îmbrăcat în ţinuta unui sultan cu o sabie, al doilea este un asiatic care execută mişcări specifice artelor marţiale, iar al treilea este african.

În faţa celor trei Uniunea Europeană, reprezentată de o femeie albă, frumoasă, îmbrăcată într-un costum galben, rămâne calmă şi, într-o imagine sugestivă, ea se multiplică şi formează un cerc în jurul agresorilor. Aceştia pun deoparte armele şi se aşează pe jos, imaginea sugerând negocierile. Cei care au interpretat astfel videoclipul au acuzat UE de rasism, sexism şi imperialism.

O interpretare mai pozitivă ar fi că UE este pusă la încercare din punct de vedere economic de marile puteri emergente, precum China, Brazilia şi India, în faţa cărora are o atitudine împăciuitoare şi reuşeşte să îi atragă pe toţi în cerc.