Tinerii care sunt membrii ai unor găști de cartier sunt mai expuși riscului de a dezvolta o tulburare psihică și de a necesita ajutor psihiatric, decât alţi tineri, a constatat un studiu realizat în Marea Britanie.
Echipa de cercetare de la Queen Mary, Universitatea din Londra, a intervievat 4.664 tineri cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani din Marea Britanie, și a concluzionat că expunerea la violenţă în cadrul grupului poate genera probleme de sănătate mintală membrilor unei găști, afirmă BBC.
Din totalul eșantionului, 3.284 de tineri au declarat că nu au fost violenţi în ultimii cinci ani, 1.272 au afirmat că au atacat o altă persoană sau au fost implicaţi într-o luptă, iar 108 au spus că sunt în prezent într-o bandă. Aceștia s-au dovedit a fi deosebit de predispuși la tulburări psihice și au mai multe șanse de a avea nevoie de servicii de psihiatrie.
Profesorul Jeremy Coid, coordonatorul studiului și director al unităţii medico-legale de cercetare de psihiatrie la Queen Mary, a afirmat că teama de violenţă și de victimizare i-a determinat pe tineri să experimenteze o anxietate extremă.
Andy Bell, director executiv adjunct al Centrului Britanic de Sănătate Mintală, a declarat că a efectuat propriile cercetări în acest domeniu și a constatat că rata foarte ridicată de probleme sociale și de sănătate sunt similare, atât la băieţii, cât și la fetele ce fac parte din asemenea găști. „Este foarte clar că au multe probleme pe tot parcursul vieţii lor, de multe ori legate de droguri, probleme de alcool și de agresivitate domestică – și toate acestea contribuie la deteriorarea sănătăţii mintale", a afirmat Bell.
Rapoartele afirmă că doar 1% din persoanele aflate între 18 și 34 de ani din Marea Britanie sunt parte a unor găști, însă există și zone ale ţării în care proporţia se ridică la aproximativ 8,6%.