Weekend de Florii în România – credincioși, gay și hoţi

37

Și în acest weekend România a reeditat o tradiţie întreruptă în comunism, aceea a manifestaţiilor de Florii în toată ţara. La polul opus, o premieră la Brașov a fost concursul Mr. Gay, criticat de Noua Dreaptă. În același timp Poliţia Română avertizează cu privire la activităţile deosebit de intense ale hoţilor și infractorilor în această perioadă.

Câteva sute de preoţi și aproximativ 5000 de credincioși, seminariști sau măicuţe au participat sâmbătă la o procesiune în București. După ce s-au oprit în faţa mai multor biserici sau instituţii religioase, pelerinii au ajuns la Catedrala Patriarhală, unde au fost întâmpinaţi de Patriarhul Daniel. Acesta a rostit o rugăciune și apoi le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa şi sensul pelerinajului creştin.

Pelerinajul de Florii a fost reluat în Bucureşti în 2008, după o pauză de şase decenii, informează Mediafax. Și în alte localităţi au avut loc evenimente similare, toate în ziua de sâmbătă.

În schimb, în Poiana Brașov a avut loc în weekend concursul Mr. Gay, care a reunit reprezenanţi ai comunităţilor gay din Europa. A fost un eveniment organizat în premieră în România iar manifestaţia nu a scăpat neobservată de reprezentanţii Organizaţiei Noua Dreaptă din Braşov. Aceștia au participat, sâmbătă după-amiază, la biserica din Poiană, la o slujbă religioasă pentru „iertarea păcatelor homosexualilor".

În plus, criticii evenimentului susţin că vor organiza o slujbă de purificare a locului pe unde au trecut participanţii la concursului Mister Gay. Şi Biserica Ortodoxă a criticat organizarea acestei competiţii.

Pentru această perioadă poliţiștii ne reamintesc și alte practici necreștine ale conaţionalilor noștri. Pe site-ul Poliţiei Române se arată că cele mai frecvente infracţiuni care se comit în perioada sărbătorilor sunt furturile din buzunare, genţi, sacoşe, din cauza aglomeraţiei din spaţiile comerciale, din mijloacele de transport în comun sau din pieţe.

„Cei care se află la cumpărături în această perioadă nu trebuie să uite că, în mulţimea de oameni care îi înconjoară, se pot afla şi hoţi, aceştia aşteptând o clipă de neatenţie pentru a le fura din genţi, buzunare sau bagaje", informează comunicatul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

„Hoţii de buzunare acţionează de obicei în echipă: unul urmăreşte ca în zonă să nu fie nimeni care să-i poată observa când fură, altul care operează direct la geanta, buzunarul sau maşina victimei şi încă unul care preia bunul şi dispare, astfel încât să-i fie pierdută urma", atrage atenţia Poliţia Română.