Elevii români: Un bun cetăţean se implică în activităţi sociale

9764

Elevii români sunt înclinaţi să creadă că a fi un bun cetăţean al României înseamnă să te implici mai mult în activităţi sociale, şi mai puţin în domeniul politic. Este una dintre concluziile unui studiu realizat de Fundaţia Soros România.

Studiul a urmărit să arate ce cred elevii din clasele VIII-XII că înseamnă să fii un bun cetăţean, respectiv modul în care cred aceştia că ar trebui să se implice un cetăţean în relaţiile cu alţi cetăţeni şi în societatea din care face parte.

Este „foarte important" ca un bun cetăţean  să respecte legile, cred 53% dintre elevii români, dar sunt şi 5% care cred că respectarea legilor este „foarte puţin importantă". Pentru 39% dintre elevi este „foarte important", iar pentru 40% este „important" ca un cetăţean să participe la activităţi care urmăresc protejarea mediului înconjurător. Cetăţeanul bun este acela care e dispus să lupte pentru apărarea ţării: un detaliu socotit „foarte important" de 38% dintre elevii respondenţi şi considerat „important" de alţi 38% dintre elevii români.

Alte atitudini considerate necesare pentru a fi un „bun cetăţean" de către elevi sunt: participarea la activităţi care promovează drepturile omului; cunoaşterea istoriei ţării; patriotismul şi loialitatea faţă de ţară; munca din greu; participarea la acţiuni de voluntariat în sprijinul unor categorii de oameni; votarea la alegeri; participarea la proteste paşnice împotriva unor legi despre care cred că nu sunt corecte; informarea despre politică din mass media; ignorarea legilor care încalcă drepturile omului; respectarea reprezentanţilor guvernului ş.a.

Dacă atributul bunului cetăţean care întruneşte cel mai mare consens printre elevii români este respectarea legii, la capătul opus se află chestiuni precum calitatea de membru într-un partid politic (considerată „foarte puţin importantă" de 41% dintre elevi), discuţiile despre politică (considerate „foarte puţin importante" de 25% dintre elevi) şi respectarea reprezentanţilor guvernului (considerată „foarte importantă" de doar 10% dintre elevi).

Dintre atitudinile legate de politică, singura activitate care întruneşte o adeziune mai ridicată din partea elevilor români este cea legată de importanţa participării la procesul electoral, 65% dintre ei considerând că este „important" şi „foarte important" să mergi la vot.

„Conform rezultatelor prezentate putem vorbi de două dimensiuni ale reprezentării conceptului de «bun cetăţean»": dimensiunea participării sociale şi dimensiunea participării politice, notează Mircea Comşa, unul dintre autorii studiului. „Putem afirma că dimensiunile identificate nu se exclud ci se completează parţial în definirea a ceea ce înseamnă pentru elevi un «bun cetăţean»."

Concluzia studiului cu privire la percepţiile elevilor despre ce înseamnă să fii un bun cetăţean este că, odată cu înaintarea în adolescenţă, aceştia tind să se îndepărteze de imaginea unui bun cetăţean ca persoană orientată spre politic şi să se apropie de imaginea unui bun cetăţean ca persoană orientată spre aspectele sociale ale vieţii.

Cercetarea despre percepţiile elevilor din clasele VIII-XII asupra a ce înseamnă să fii un bun cetăţean face parte din studiul „Implicarea civică şi politică a tinerilor" realizat de Fundaţia Soros România.

(Foto: tion.ro)