Constantin Voiniciuc – românul premiat pentru inventarea „mâinii bionice”

34

Deţinător a numeroase premii naţionale şi internaţionale, tânărul român de numai 18 ani pasionat de electronică, Constantin Voiniciuc, şi-a confirmat încă o dată competenţa în acest domeniu.  

Prezent la prima ediţie a concursului Tech School, un program educaţional iniţiat de UPC în 2012, Constantin, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnnic „Gheorghe Asachi" din Botoşani, s-a remarcat între cei aproape 600 de participanţi, obţinând locul I, informează Adevărul.

Proiectele înscrise în concurs au fost evaluate de un juriu internaţional, printre care s-au numărat reprezentanţi NASA, diverşi cercetători şi oameni de ştiinţă. Potrivit Realitatea.net, proiectul câştigător s-a evidenţiat datorită fezabilităţii şi ingeniozităţii sale, fiind recompensat cu un premiu de 7.000 de euro.

Invenţia propusă de Constantin, „Robo Hand", a atras atenţia prin capacitatea uimitoare de a imita gesturile şi mişcările mâinii umane, cu ajutorul senzorilor specifici, precum şi prin înaltul grad de aplicabilitate. Aşa-numita „mână bionică" poate fi folosită în situaţii de risc crescut, ca dezamorsarea bombelor, sau în anumite medii toxice; odată perfecţionată, însă, aceasta ar putea fi utilizată şi în domeniul chirurgiei, la realizarea intervenţiilor care presupun o maximă precizie.

Deşi proiectul nu este finalizat, Constantin îl va folosi pentru a reprezenta România la concursul Intel ISEF organizat în luna mai în Statele Unite ale Americii. Recompensa financiară primită de tânăr la concursul din România va fi investită în îmbunătăţirea invenţiei sale.